Arbitru bucureștean Alexandru Deaconu a acceptat propunerea conducerii FRF de a prelua funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, devenită vacantă după demiterea lui Ion Crăciunescu.
În vârstă de 40 de ani, Alexandru Deaconu va renunța la activitatea de arbitru odată cu instalarea în funcție. Președintele CCA, Ion Crăciunescu, fusese demis de Comitetul Executiv întrunit la Casa Fotbalului, în urma propunerile venite din partea reprezentanților a 13 cluburi din Liga I.
Mai mulți conducători de cluburi au fost nemulțumiți de delegările arbitrilor și de calitatea arbitrajelor. De asemenea, s-au arătat deranjați că Ion Crăciunescu le-a luat apărarea public arbitrilor chiar și atunci când, în opinia președinților de cluburi, aceștia greșeau.