Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Pompierii au verificat secţiile de votare


   Pompierii vrânceni au verificat toate cele 355 de secții de votare și spațiile de depozitare a buletinelor de vot, de pe raza județului Vrancea. Cadrele ISU Vrancea au verificat dacă sunt respectate condițiile de securitate la incendiu și/sau protecție civilă.
   Principalele nereguli găsite de către inspectorii de prevenire au fost  exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații, căi de acces nemarcate vizibil sau îngustate din cauza amplasării necorespunzătoare a unor obiecte de mobilier, stingătoare cu termen de valabilitate expirat sau, în unele cazuri, lipsa acestora. „Inspectorii au urmărit remedierea tuturor deficiențelor constatate, însă pentru neregulile care nu au putut fi remediate în timpul controalelor s-au aplicat 2 avertismente, fiind stabilite măsuri și termene precise care urmează să fie puse în aplicare. Cu ocazia controalelor s-au distribuit pliante cu măsuri principale de apărare împotriva incendiilor premergător și pe durata desfășurării procesului electoral”, spune locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
   Totodată, președinții secțiilor de votare instruiesc, pe bază de documente, întregul personal din comisiile electorale privind prevenirea situațiilor de urgență și măsurile care trebuie întreprinse.
În acest sens, la instruirile primarilor și președinților comisiilor de votare organizate de Biroul Electoral Județean în cursul acestei săptămâni au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au adus la cunoștința responsabililor secțiilor de votare normele specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență ce trebuie respectate premergător și pe durata desfășurării procesului electoral.
   Acțiunea ISU are ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situațiilor de urgență și a consecințelor acestora, protecția populației, mediului, bunurilor și valorilor.
   Reamintim că în cazul producerii unui incendiu, se acționează de urgență pentru: evacuarea tuturor persoanelor din clădire, precum și a bunurilor importante utilizate în procesul electoral, precum urne de vot, buletine de vot, ștampile, liste electorale, alte documente etc.; anunțarea incendiului la numărul de apel unic 112 și stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?