„Gossip Girl” a luat vacanță, în ciuda sutelor de fani, confruntați dintr-o dată cu vidul. Nu e vorba desigur de o criză existențială sau de o situație fără ieșire, dar trăgând cu ochiul la câteva comentarii de pe site-urile de profil, disperarea riscă să atingă cote maxime. Propoziții precum „Ce mai fac eu în serile de vară?”, „O fi într-adevăr sfârșitul seriei?” sau „Mă va ucide suspansul până la toamnă?” au devenit laitmotivele unei noi atitudini: văicăreala. Însă în zilele de iulie, această stare e jenantă. Când vara e în plină forță, când vacanța e în toi, nimeni nu se poate opri pentru un singur serial din marea de alternative. În fine, multe opțiuni, dar puține cu adevărat valoroase! Tocmai de aceea, pentru a nu pierde timpul căutând liste, topuri și recomandări arbitrare, aș vrea să vă fac cunoscut un serial din anii ’90, care chiar dacă nu impresionează prin vestimentații, locații ori gesturi afectate, prezintă viața adolescenților așa cum este ea, prinsă într-un orășel de provincie și condimentată cu tot felul de conflicte și întrebări. Sună cunoscut… nu trece fiecare prin asta?
„Dawson’s Creek” și mitul „just friends”
Episodul pilot m-a intrigat din prima clipă. Odată urmărit, vă asigur că ipotezele și scenariile nu vor înceta să vă bântuie. Destinele celor doi adolescenți-protagoniști, Dawson (James Van der Beek) și Joey (Katie Holmes), par atât de unite încât o evoluție individuală pare imposibilă. Aparent, dragostea nu își face loc între ei, prietenia lor fiind prea puternică și consolidată de prea mult timp, însă cine are puțină experiență ori în relații, ori în vizionarea de seriale cu și pentru adolescenți, își va da repede seama că statutul „just friends” e întotdeauna începutul a ceva mai mult, mai intens și mai romantic. În episoadele următoare, se analizează începutul legăturii amoroase dintre cei doi, dar regizorul nu se mulțumește doar cu disecarea unei simple idile tinerești, tumultoasă, dar insuficientă pentru a întreține curiozitatea publicului. Treptat, grupul de personaje se extinde, așa inserându-se noi planuri de acțiune. Astfel lui Dawson și Joey, li se alătură Pacey, cel mai bun prieten al lui Dawson; Jen, newyorkeza sexy și rebelă; profesoara de engleză și Andy, o blondă sensibilă și entuziastă. Ciocnirile dintre personaje sunt savuroase și rezolvarea situațiilor-limită este mereu însoțită de o poantă spumoasă.
Detaliile care contează
Pe lângă complexitatea acțiunii și evenimentele din ce în ce mai diverse, serialul e savuros prin amănuntele aparent nesemnificative. Melodia-temă este specifică spiritului neîmblânzit al adolescenților, spirit care nu cunoaște răbdarea, amânarea și care nu crede că ziua de mâine poate fi mai grozavă decât cea de azi. „I don’t want to wait”, melodie interpretată de Paula Cole, se aude întotdeauna în intro și refrenul exploziv binedispune oricând. Apoi, fața mereu schimbătoare a lui Joey face deliciul unui observator atent. Zâmbetul de abia conturat în colțul gurii, privirea mereu vie, puțin ironică, cuvintele pe care din când în când le oprește în mijlocul frazei și tristețea imediat ascunsă într-o grimasă simpatică sunt câteva dintre gesturile care o apropie imediat de public.
Personajul are talentul de a te atrage în propria-i viață și chiar dacă ia o decizie greșită, prima reacție va fi aceea de a o proteja, de a o înțelege și de a o justifica în fața celorlalte personaje. Din când în când, replicile sunt intraductibile, pentru că ele constau în jocuri de cuvinte, în răsturnări de sensuri, greu de redat în limba română. De exemplu, atunci când au loc alegeri pentru Consiliul Elevilor, doi „populari”, candidatul și PR-ul, respectiv Chris și Abby, încrezători în șansele lor, pun la punct strategiile electorale, cu flerul unor oameni politici veritabili:
Chris: I’m gonna go kiss some babes. (Merg să sărut câteva puicuțe!)
Abby: It’s babies, you moron. (Bebeluși, cretinule, nu puicuțe!)
Chris: My way’s more fun. (Ei, varianta mea e mai amuzantă!)
Unele secvențe sunt atât de amuzante încât, chiar dacă au fost plasate în episod doar pentru a nuanța un anume aspect, ele rămân întipărite în mintea publicului ca scene fundamentale, de parcă de ele ar atârna soarta eroilor. Visele lui Dawson de a ajunge la fel ca Steven Spielberg, confruntările spirituale dintre Jen și bunica ei hipercatolică sau instabilitatea lui Pacey, mereu confruntat cu neîncrederea familiei formează un cerc închis: o lume unde maturitatea încă nu și-a spus cuvântul, un loc unde sinele se modifică dureros, transformându-se în caracter, un serial care urmărește îndeaproape trecerea, marea trecere individuală când alegerile devin decizii, iar deciziile – responsabilități.
Colegiul Național Unirea
