Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Întâlnirea cu oamenii de afaceri vrânceni, amânată


   Fotbalul vrâncean este afectat serios de criză în această perioadă. Divizionara de liga a treia, CSM Focșani, se află într-o situație disperată, cu siguranță cea mai grea din istoria clubului, așa cum de altfel au recunoscut-o și cei din conducerea clubului. Jucătorii au de primit restanțe financiare, dar clubul de pe Milcov așteaptă să primească banii în cursul acestei săptămâni.
   Ieri, la sediul Primăriei Focșani ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire la care au participat și câțiva oameni de afaceri locali, în speranța că în sezonul 2012-2012 al eșalonului trei, echipa focșăneană va fi sprijinită financiar, dar aceasta a fost amânată deoarece primarul muncipiului Focșani, Decebal Bacinschi nu a putut ajunge la întrevedere, astfel că viitorul echipei stă în continuare sub semnul incertitudinilor. Singurul mod în care gruparea de pe Milcov poate supraviețui este acela de a-și căuta sponsori, dar să beneficieze și de proiecte de finanțare din partea Primăriei și Consiliului Local Focșani.
   În cazul în care se vor găsi resurse financiare și pentru secția de fotbal, ar putea fi organizat și un stagiu de pregătire montan.

Săpunaru s-a întors, Trifan și Tîrcă încă nu
   La antrenamentul de ieri al formației de pe Milcov a participat și mijlocașul Sorin Săpunaru. Acesta s-a antrenat săptămâna trecută cu formațiile Săgeata Năvodari și Farul Constanța, dar nu a căzut la un acord cu cele două formații de pe Litoral. În schimb, portarul Trifan și atacantul Tîrcă au lipsit de la ședința de pregătire a CSM-ului deoarece dau probe de joc la formația Ceahlăul II Piatra Neamț.

La Moinești arbitrează Brînză de la Botoșani
   CSM Focșani va evolua mâine, de la ora 17.30, în prima fază națională a Cupei României. Focșănenii, antrenați de Adrian Toma și Aurel Pastia vor juca pe terenul formației CSM Moinești, grupare care la finalul sezonului trecut a reușit să promoveze în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Partida va fi arbitrată de Dumitru Brînză (Botoșani), ajutat la cele două linii de doi ieșeni, Åžtefan Iordache și Daniel Åžtefănescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?