Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Georgescu: Cursul va reveni sub 4,5 lei, ca efect al calmării şi clarificărilor pe scena politică


   Moneda națională se va aprecia, iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro după referendumul privind demiterea președintelui și clarificarea situației de pe scena politică, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Georgescu. „Cursul e stabilit de Banca Națională pe baza tranzacțiilor de pe piață. Ne afectează direct și afectează cetățenii în primul rând, dar și firmele. Consider că e o evoluție conjuncturală, cursul va veni înapoi, deci se va aprecia, cred eu, până la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat în momentul respectiv, ca efect al calmării și clarificărilor de pe scena politică”, a spus Florin Georgescu la Gândul Live.
   Georgescu a ținut să precizeze că nu este angajat politic, nefăcând parte în acest moment din niciun partid, iar poziția este una de tehnocrat.
   În ultimele două săptămâni moneda națională s-a depreciat cu 2,25%. Rata de referință leu/euro anunțată vineri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5495 unități, iar cursul oficial pentru dolar a a urcat la 3,7274 lei/dolar, de asemenea un nou nivel record.
   Cotația de vineri arată o scădere a leului cu 5,32% față de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotație din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro. Față de dolar, pierderea anuală este de 11,62%, de la un curs de 3,3393 lei/dolar la sfârșitul lunii decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?