Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Ateliere de Meşteşuguri Tradiţionale în Crângul Petreşti


   Consiliul Județean Vrancea și C.J.P.C.T.A.M. Vrancea în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea București și Muzeul Vrancei, organizează Atelierele de Meșteșuguri Tradiționale „Îndeletniciri Tradiționale”, ediția a IV-a. Atelierele se vor desfășura în perioada 13-15 iulie 2012 la Secția de Arhitectură și Tehnică Populară din Crângul Petrești, Focșani.
   Potrivit unui comunicat de presă „obiectivul acestui parteneriat este organizarea unui program interactiv de educație permanentă în spiritul cunoașterii și recuperării tradițiilor creației populare”. „Acest program – înființare de ateliere meșteșugărești – are drept scop sensibilizarea copiilor vis a vis de etnografia locală, de trecutul unor locuri pe care ei nu le cunosc și privilegiază practica artistică”, se arată în comunica-tul semnat de directorul C.J.P.C.T.A.M. Vrancea, prof. dr. Liviu Nedelcu.
   Programul se adresează copiilor din clasele primare și gimnaziale și prezintă un rol educațional, social și informațional. La acest eveniment vor participa elevi ai claselor externe ale Åžcolii Populare de Arte Focșani și meșteri populari din localitățile: Cîmpineanca, Mera, Nistorești, Nereju, Cîmpuri, Soveja și  Bîrsești.
   Programul se va  desfășura în ateliere pe genuri de creație ca:  vopsitul cu plante tinctoriale, țesut ștergare și scoarțe, costume populare, prelucrarea lemnului și metalului, crestături, dogărie mică, podoabe populare sub îndrumarea meșterilor populari.
   În cadrul  atelierelor vor avea loc demonstrații practice ale tehnicilor de lucru tradiționale precum și vopsitul cu plante tinctoriale. În cadrul acestui proiect, din partea  Universității Naționale de Arte București -Facultatea de Arte Decorative și Design, va participa lectorul univ. dr. Daniela Frumușeanu, iar de la Universitatea București-Facultatea de Biologie va participa conf.univ.dr. Paulina Anastasiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?