Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ajutoare de la Crucea Roşie pentru copiii părăsiţi de mamă


   Cei șase copii ai lui Vasile Dobre, din satul Ciușlea, comuna Garoafa, cu vârste de 2 luni, 1, 2, 8, 9 și 16 ani, care au fost părăsiți de mamă și al căror caz a fost relatat într-o ediție anterioară a cotidianului nostru, au primit, ieri, ajutoare consistente de la Crucea Roșie Vrancea. Când au început să fie descărcate din mașină, acestora nici nu le venea să creadă că li se întâmplă așa ceva! Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru toate vârstele, lenjerii, pături, produse de igienă, detergenți, conserve, dulciuri, alimente precum și mâncare gătită conservată, toate au ajuns ieri în căsuța celor șase copii. Toate acestea le sunt necesare, singurul venit al familiei fiind de 320 lei, alocațiile celor mici. Vasile, tatăl lor, merge la pescuit pentru ca în schimbul peștelui prins, să facă rost de lapte și alte alimente pentru copiii lui.
   Reamintim că luni, primarul din Garoafa, Gheorghe Maghiaru, a sunat la 112 solicitând ambulanța pentru micuțul de doar 2 luni lăsat singur cu frații săi, de către mama lui. Medicii l-au diagnosticat cu distrofie și deshidratare majoră și l-au internat în spital. Surse din cadrul spitalului ne-au declarat că micuțul a fost spălat, hrănit și a luat chiar câteva grame în greutate. El a fost vizitat, ieri, de tată, în grija căruia a rămas după plecarea mamei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?