Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Premii pentru elevii implicaţi în proiectul „Alege Şcoala“


   Elevii de la Åžcoala Cândești, implicați în proiectul „Alege Åžcoala”, au fost premiați. Cei nouă elevi au primit, ieri, câte o diplomă și un rucsac din partea Patriarhiei Române. Proiectul educațional „Alege Åžcoala” a fost organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Uniunea Europeană și organizația Word Vision Romania.
   Proiectul a fost finanțat de Fondul Social European și a avut drept scop combaterea abandonului școlar și prevenirea delincvenței juvenile, prin proiectarea și organizarea de activități artistice și educaționale cu valențe moral -religioase în rândul copiilor.
   În altă ordine de idei, eleva Marina Bughiurlan, din clasa a VIII-a, a obținut premiul I la secțiunea literară, iar Dănuța Borcăiaș, din clasa a VI-a, a obținut premiul II la secțiunea artistică, din cadrul acestui proiect educațional, la faza pe protoierie, ce a avut loc în luna mai. Ele au fost recompensate cu o tabletă – locul I și un aparat foto – locul II.
   Elevii au fost coordonați de preotul Ionel Toma, în colaborare cu cadrele didactice ale școlii Cândești, Carmen Zaharia și Cătălina Grăjdan. „Pentru performanțele lor, cele două eleve au fost recompensate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cu cadouri și tabere școlare. Toți elevii din cadrul proiectului au fost recompensați de către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și de către Parohia Cândești”, a spus preotul Ionel Toma.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?