Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO: Viitorul, imaginat de copii, alături de voluntarii Crucii Roşii


   Zeci de copii s-au îngrămădit, ieri, la cortul Filialei de Cruce Roșie Vrancea organizat în cadrul „Orășelului copiilor – orașul altfel”, interesați de demonstrațiile de acordare a primului ajutor, de materialele informative distribuite de voluntari, dar și de dulciurile de toate felurile și apa oferite cu drag. Cortul însuși, colorat și împodobit cu tot felul de animăluțe de pluș… pansate – pentru că și lor le-a fost acordat primul ajutor – atrăgea puștimea ca un magnet. 
   Interesul cel mai mare l-a captat însă echipajul Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, care va reprezenta Vrancea, anul acesta, la faza națională a concursului „Sanitarii Pricepuți”. Folosindu-se de manechinul adult și de cel copil, au făcut fără încetare tot felul de demonstrații de intervenții și manevre de acordare a primului ajutor, care a suscitat la maxim interesul puștilor. „Este distractiv pentru copii, sunt curioși să vadă. Poate le deschide și lor mintea, pentru că fiecare meserie se ocupă cu câte ceva. Să fii elev e tot o meserie”, a spus focșăneanca Mariana Amaricăi.
Pe la cortul Crucii Roșii au trecut, ieri, și elevii de la Åžcoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Bordeasca Veche, conduși de profesorul Mirela Serea, care au văzut pentru prima dată, pe viu, o astfel de demonstrație. Foarte încântați au fost și copiii de la clasa a VI-a D de la Åžcoala „Åžtefan cel Mare” din Focșani, precum și cei de la Åžcoala generală nr.8 Focșani, coordonați de profesorul Grațiela Soare.
   Filiala de Cruce Roșie a răspuns, astfel, la invitația Asociației pentru Sănătate și Familie (ASF) de a participa la acest inedit eveniment. „«Orășelul copiilor – orașul altfel» se dorește a fi o continuare, dar sub formă de joc, a unor conținuturi din diverse materii de studiu ale elevilor despre organizarea și funcționarea unei localități, dar și dobândirea unor comportamente și abilități de viață socială, unde Filiala de Cruce Roșie Vrancea are expertiză și am văzut că imaginația și creativitatea voluntarilor noștri pot fi îmbinate cu rezolvarea situațiilor reale cu care se confruntă, în domenii ca: acordarea primului ajutor, lupta împotriva factorilor de risc pentru sănătate, a traficului de ființe umane, etc. Voluntarii cu mic cu mare au aderat la ideea celor de la ASF, pentru că filiala noastră este deschisă persoanelor de orice vârstă, iar o activitate a copiilor din municipiu și comunelor limitrofe este prilejul cel mai potrivit să transmitem mesajul și misiunea organizației: alinarea și prevenirea suferinței umane”, a declarat Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, precizând că față de instituțiile adevărate supuse rigorilor legii, în „Orășelul copiilor – orașul altfel” orice copil poate  să-și imagineze viitorul relațiilor cu autoritățile pu-blice, cu instituțiile sociale, educative, sportive, culturale, iar cei mari să învețe ce-și doresc viitorii cetățeni.
    Monica Nicu, coordonatorul activităților de la cortul Crucii Roșii din „Orășelul copiilor” a declarat, la rândul său, că „a fost un prilej de bucurie pentru Filială și voluntari de a fi solicitați ca parteneri în acest proiect, deoarece ne-a dat posibilitatea de a ne face cunoscuți și în rândul oamenilor care nu ni se adresează, și mai ales în rândul copiilor, care sperăm că vor înțelege mesajul Crucii Roșii, iar la vârsta potrivită vor deveni voluntari, sponsori, donatori și membri de onoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?