Măceșul (Rosa canina) este o specie din genul Rosa, înrudit cu trandafirul. Crește sub forma unei tufe de mari dimensiuni în poienile pădurilor de la câmpie și dealuri, la liziera acestora sau pe câmpuri și pășuni, în apropierea pâlcurilor de copaci. Are nevoie de mult soare pentru a crește și a înflori, de aceea nu îl vom întâlni în spațiile umbrite.
Tufa are o înălțime de până la 3 m, cu mai multe tulpini lungi acoperite cu spini puternici.
Tulpina poate fi ușor ghidată pe orizontală, de aceea este folosit pentru realizarea unor perdele de sârmă ghimpată vie, pentru delimitarea proprietăților. Planta înflorește în lunile de vară, iunie-iulie. Florile sunt mari, albe, de culoare alb-roz, care cresc grupate sau solitare. Toamna, până în octombrie, se pot culege fructele din care se prepară un ceai fortifiant.
Măceșele nu sunt de fapt fructele plantei, ci doar receptaculul florilor, numit enduvie. El are o formă alungită și o culoare caracteristică, cu nuanțe de la portocaliu la roșu închis.
După recoltare, măceșele se usucă în încăperi bine aerisite, până ce acestea capătă un aspect stafidit și se pot rupe în degete. Ele conțin foarte multe vitamine, în special vitamina C, dar și vitaminele B1 și B2, K și PP. Ceaiul de măceșe stimulează pofta de mâncare, întărește imunitatea organismului și este vasodilatator.
Un alt preparat obținut din măceșe este siropul. Se pot folosi atât măceșele proaspete cât și cele uscate. La o cană de măceșe adăugăm o jumătate de kilogram de zahăr și un litru de apă. Se fierbe jumătate de oră la foc mic și se filtrează, apoi se lasă să se răcească. Se păstrează la rece.
Măceșul de munte (Rosa pendulina) este mult mai bogat în principii active decât cel de la câmpie, în special în ceea ce privește conținutul de vitamina C.
