Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Petrecere câmpenească la pasarea oilor de la americani


   Sătenii din Vrâncioaia vor participa, duminică, la ceremonia de pasare a darului din cadrul proiectului inițiat de Heifer Project România. Spre deosebire de anii anteriori, petrecerea câmpenească organizată tradițional de Primăria din Vrâncioaia va avea loc în zona Purcel. În cadrul ceremoniei de pasare a darului, zece familii din comună vor primi câte 10 oi și un berbec de rasă. Vrâncioaia este singura localitate din județ unde se desfășoară acest proiect finanțat de filantropi americani. Proiectul este finanțat de Heifer Project România și implementat de Federația Agricultorilor de Munte „Dorna” din Vatra Dornei.
   La eveniment a fost invitat președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a susținut derularea acestui proiect prin care se dezvoltă economia din această localitate. Vor participa reprezentanți ai Federației Agricultorilor de Munte „Dorna” din Vatra Dornei, șefi ai instituțiilor deconcentrate din agricultură. „Acolo unde este dăruire și seriozitate din partea tuturor organismelor implicate lucrurile merg foarte bine”, a spus primarul Ionică Danțiș, de la Vrâncioaia.
Edilul din Vrâncioaia a anunțat că lucrările de reabilitare a drumului județean 205L, de la Grumaz, au fost prelungite cu încă trei kilometri, până la Spinești. Lucrările de reabilitare au început, iar în prima lună ar trebui să se toarne asfalt pe o lungime de circa trei kilometri. „Este meritul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, pentru că au început lucrările de reabilitare a drumului de la Grumaz. Cu sprijinul dumnealui vor fi derulate și alte investiții în localitate pentru a crește nivelul de viață al locuitorilor comunei”, a afirmat primarul Ionică Danțiș.
   Edilul a arătat că pe lista de investiții care urmează să fie derulate în perioada următoare se află alimentarea cu apă a satelor Spinești și Bodești. Proiectul este finanțat prin HG 577, iar locuitorii celor două sate ar urma să aibă apă curentă în cel mai scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?