Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

ULTIMA ORĂ: Comisar de la Garda de Mediu implicat într-un accident de circulație


   Un comisar de la Garda de Mediu a fost implicat în această dimineață, într-un accident de circulație, în timp ce se afla la volanul mașinii de serviciu. Polițiștii ne-au precizat că Petrea Nițu, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Solenza, ce aparține Gărzii de Mediu, a acroșat o femeie de 69 de ani, care traversa strada regulamentar pe trecere de pietoni de la Comisariat.
Femeia a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon,, din Focșani, iar comisarul a ajuns la sediul poliției pentru a povesti cum s-a produs accidentul.
   Oamenii legii vor întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar în funcție de rezultatele anchetei și de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacere vor lua măsurile care se impun.
   „Eram în mașină cu colegii și mergeam în control la Jitia. Am vazut pietonul, dar mașina a patinat, din cauza carosabilului umed și nu am mai putut opri pană în trecerea de pietoni” a precizat Petrea Nițu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?