„Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”
Autor: Matei Vișniec
Adaptare radiofonică și regie artistică: Dan Puican
Distribuție:
EL: Horațiu Mălăele
EA: Adriana Trandafir
De curând, am întâlnit pe cineva nou. Un străin care mi-a devenit imediat foarte drag. L-am cunoscut în tren, locul tuturor întâlnirilor magice, cu atât mai savuroase cu cât sunt complet spontane. E vorba de Matei Vișniec și volumul său de proze „Scrisori de dragoste către o prințesă chineză”, găsit din întâmplare la colega mea de compartiment. Confesiunile romantice și reinventarea limbajului erotic, preocupări predilecte în cartea cu pricina, mi-au lăsat o bună impresie și, încurajată de asocierile surprinzătoare, de un lirism vibrant și expresiv, am continuat să mă interesez, determinată să aflu mai mult.
Astfel, am ascultat o piesă spectaculoasă, o piesă de teatru radiofonic. Ceea ce m-a încântat a fost magia coincidenței, apărută la țanc, în mijlocul evenimentelor: în Focșani, pe data de 15 mai, marți, la ora 19, în in-cinta Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”, se va interpreta tocmai „Frumoasa călătorie a urșilor panda”. Ce pot spune mai mult? Unele cărți, alături de autorii lor, au un destin aparte și însoțesc pașii unui anume cititor cu multă tenacitate, aș spune chiar cu perseverența unui detectiv.
Eroarea care a salvat o inimă
„Frumoasa călătorie a urșilor panda” comunică atât de multe, pe planuri atât de variate încât orice considerație estetică e de prisos. De la simboluri până la chipuri, de la teme până la dialoguri, totul se sincronizează într-o compoziție grandioasă, caldă, intimă și încordată, cu furia așteptării, cu spaima trezirii dintr-un vis mult prea frumos. Personajele nu sunt numeroase, în prim-plan aflându-se un cuplu, edenic sau apocaliptic. Există un el, saxofonist blazat și implicat direct în cursa pentru supraviețuire (interpretat de Horațiu Mălăele, cu o voce mai mereu nedumerită și care se aruncă uneori, cu forță, nestăpânit în digresiuni melancolice, pline de patos) și o ea, o străină frumoasă, nostimă, spontană, îndrăzneață, fără pudoarea lui „a iubi”(interpretată de Adriana Trandafir, dinamismul și degajarea ei dând un plus de naturalețe rolului). Oscilarea acestor măști dramatice între real și oniric necesită creionarea unor personaje de graniță, intermediare: vecinii, proprietăreasa bătrână, colegii de breaslă ai saxofonistului – dovezi ale imediatului, ale realității cotidiene – și figurile fantastice, prezențele în absență, cum ar fi părinții saxofonistului, ce devin mai mult decât o imagine melancolică a originilor, ei devin amprente!
Intriga este declanșată de o eroare fericită. Dimineața, un bărbat se trezește lângă el cu o femeie goală. Nu își amintește cum a ajuns în această situație, cine este persoana de lângă el și cum și-a petrecut de fapt noaptea. În apartamentul său e un dezastru și totul conduce la ideea unui coup de foudre consumat. De fapt, la mijloc este o beție, prilejuită de o petrecere la o cunoștință comună, care a organizat o petrecere în localul „Atmosfera”. Aici saxofonistul cunoaște o femeie frumoasă, pe care o cucerește cu versuri de Bacovia și cu melodii nostalgice. Impresionat de ritmul interior al ființei de lângă el, o femeie toată numai nerv și voioșie, muzicianul o roagă să-și petreacă următoarele 9 nopți cu el. După acest interval, nu i-ar mai cere nimic și s-ar întoarce amândoi la condiția de străini. Puțin sceptică, femeia acceptă și cortina se ridică: avem subiect, avem intrigă, avem o piesă ce se anunță a fi o reușită!
9 nopți ca 9 vieți
Fiecare seară se desfășoară altfel și timpul se dilată sau se contractă, după voința personajelor. La un moment dat, tensiunea e într-atât de mare încât epilogul nu mai miră pe nimeni…
În prima noapte, femeia își dovedește calitățile de stăpână: cumpără toate cele necesare, face puțină ordine într-un balamuc de artist neglijent, se alintă și se pliază pe dorințele bărbatului. Proprietăreasa bate la ușă, cerând lămuriri privitoare la plata chiriei, moment în care saxofonistul, prefăcându-se că toți vecinii sunt nebuni, începe să strige și să insulte în stânga și în dreapta. Cu adrenalina unui act nebunesc, femeia îl acompa-niază bucuroasă, totul semănând cu un război mascat, de după uși închise.
A doua noapte, personajele parcă ar învăța să dea glas emoțiilor. Femeia îl provoacă pe artist să spună „A” într-o varietate de situații: ca și cum ar fi obosit, fericit, nervos, îndrăgostit, ca și cum i-ar fi fost dor de ea, ca și cum s-ar plictisi, ca și cum ar vrea-o lângă el toată viața. Apoi, vine rândul lui să o învețe ceva nou, ca de exemplu cum se gătește „tocinel”, un fel de mâncare dulce, cu cartofi, mărturie gustoasă a unei copilării fericite. Bărbatul povestește cum de fiecare dată când se năștea un copil nou, tatăl său planta câte un copac. În grădina casei părintești, există un cireș, un cais, un prun, un păr, un măr, un nuc, un brad și… un abanos, care nu dă fructe niciodată, care crește foarte încet, semănând cu un copil pe care trebuie să-l îngrijești o viață întreagă. Oftatul bărbatului e pătrunzător:
„Acum e sezonul merelor și simt cum mama mă mănâncă!”
De la seara a patra până la cea finală, lucrurile evoluează, dând în filosofii ale absolutului și ale valorilor supreme. De aici, urmează un adevărat spectacol, un delir, o bucurie fără margini și o abandonare de sine care depășește orice așteptare, orice idee cinică sau preconcepută despre iubire. 15 mai va fi cu siguranță o seară specială. După câte am aflat, actorii din rolurile principale, Iolanda Covaci și Marius Călugărița, au pregătit o altfel de viziune: una în care pantomima și spațiile nedefinite, de frontieră devin elemente ale unui cadru derizoriu, cu ecouri dintre cele mai profunde. Rămâne de văzut, voi reveni cu impresii.
Cristina STANCU
Colegiul Național „Unirea”
