Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

A tâlhărit-o pe fosta concubină


   Un bărbat din Jariștea va fi judecat la Focșani, fiind acuzat că a tâlhărit-o pe fosta concubină. Potrivit procurorilor, care au finalizat urmărirea penală săptămâna trecută, fapta s-a petrecut în seara zilei de 6 noiembrie 2011. Atunci, Vasile C., de 40 de ani, s-a întâlnit cu fosta concubină. Nu a fost prea bucuros de revedere, atâta timp cât din probele de la dosar reiese că a trecut la injurii și amenințări.
   Femeia a reușit să intre în gospodăria unor vecini ca să scape de învinuit. Omul a urmat-o, a intrat în curtea vecinului, iar în momentul în care a ajuns-o din urmă, i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. A depose-dat-o apoi de un telefon mobil și de suma de 30 de lei.
   Vasile este acuzat atât de comiterea infracțiunii de tâlhărie cât și de violare de domiciu. În fața anchetatorilor, învinuitul nu a recunoscut niciuna dintre fapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?