Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Pregătiri pentru obţinerea fondurilor europene prin GAL „Vrancea Sud Est“


   Peste 30 de lideri locali, oameni de afaceri, fermieri au participat la o instruire organizată în cadrul Grupului de Acțiune Locală „Vrancea Sud – Est” referitoare la implementarea Planului de Dezvoltare Locală. GAL-ul „Vrancea Sud – Est” este singurul inițiat de o Cameră Agricolă din țară și beneficiază de un contract de finanțare în valoare de 2,8 milioane euro. Beneficiul principal pentru fermierii care depun proiecte europene prin acest GAL este reducerea birocrației, a perioadei de așteptare până la aprobarea do-cumentației și obținerea fondurilor europene.

   Liderii locali din comunele partenere în cadrul Grupului de Acțiune Locală „Vrancea Sud – Est” au parti-cipat, timp de trei zile, la o instruire privind implementarea Planului de Dezvoltare Locală. La instruirea organizată la Lepșa au participat peste 30 de persoane, salariați ai GAL-ului și lideri locali din comunele partenere, respectiv Milcovul, Răstoaca, Gologanu, Sihlea, Slobozia Ciorăști, Măicănești, Ciorăștii Mari, Nănești, Gugești, Tătăranu, Bălești, dar și comuna Nămoloasa, din Galați. Pe lista partenerilor din cadrul GAL-ului se mai află 28 societăți comerciale, întreprinderi individuale, cabinete medicale individuale, cooperative agricole. GAL-ul „Vrancea Sud-Est”, realizat de Consiliul Județean, este singurul inițiat de o Cameră Agricolă din țară. GAL-ul „Vrancea Sud-Est” a obținut un contract de finanțare pentru 2,8 milioane euro, semnat la sfârșitul anului trecut. Acest GAL îi ajută pe fermierii și autoritățile locale care depun proiecte pentru fonduri europene să obțină mult mai ușor acești bani. În loc să aștepte luni de zile până când proiectele sunt verificate și declarate eligibile, documentația este verificată doar de specialiștii GAL-ului și ulterior avizată de autoritățile centrale.
   Așa se ajunge la termene de maxim 6 luni până la asigurarea finanțării proiectelor. „A fost a doua întâlnire a liderilor locali din localitățile care fac parte din GAL. Încercăm prin aceste prezentări să asigurăm o vizibilitate cât mai mare a acti-vităților din GAL cu scopul de a conștientiza agricultorii din aceste localități de facilitățile pe care le au. Una dintre cele mai importante este cea privind scurtarea timpului de implementare a proiectelor”, a declarat președintele GAL-ului, Gabriel Necula. Acesta a detaliat celor prezenți modul în care GAL- ul se va implica în dezvoltarea zonei, procedura de lucru și preluare a dosarelor de accesare a măsurilor. În acest scop au fost prezentate toate măsurile  care pot fi accesate prin GAL, destinația lor și sumele finanțate. Nu în ultimul rând, pentru ca informațiile să ajungă la un număr cât mai mare de cetățeni, există intenția de a tipări o revistă lunară informativă.

Proiecte pentru dezvoltarea agriculturii

   Sursa principală a economiei zonei aferente GAL-ului este agricultura. În localități sunt cultivate în special porumbul, păioasele și plantele furajere, suprafața arabilă reprezentând circa 81% din teritoriu. Nu în ultimul rând, creșterea animalelor ocupă un rol important în asigurarea venitului populației, fiind o moștenire din bătrâni. În zonă sunt zeci de mici producători de brânzeturi recunoscuți pentru calitatea produselor pe care le vând în piața din Focșani.
   La instruirea de la Lepșa s-a explicat că agricultorii și fermierii pot fi recompensați financiar dacă își desfășoară activitatea într-un sit Natura 2000 în conformitate cu cerințele de management specifice speciilor și habitatelor importante pentru Europa și pentru că mențin condițiile necesare de conservare a mediului.
   Printre primele proiecte care vor fi depuse în cadrul GAL-ului se numără achiziționarea a cinci buldo-excavatoare de către primă-riile care au avut probleme în această iarnă din cauza fenomenelor meteo extreme. După ce GAL-ul aprobă do-cumentația, aceasta este vizată de specialiștii de la centrul regional din Constanța, este organizată licitația pentru achiziționarea utilajelor și, în maxim 45 de zile, sunt rambursați banii către primării. Grupurile de Acțiune Locală sunt entități constituite din reprezentanți ai sectorului public și privat, desemnați dintr-un teritoriu rural omogen, care vor trebui să îndeplinească o serie de ce-rințe privind componența, te-ritoriul acoperit și care vor putea implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului. Efectele pe termen mediu și lung ale proiectelor pot fi remarcabile și totodată pot degreva autoritățile locale și județene de dislocarea anumitor fonduri pentru aceste teritorii.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?