Pasiunea lui sunt plimbările. Åži călătoriile. Spune că a căutat toată viața liniștea. Åži că este singurul lucru pe care… nu l-a prea găsit. Mai spune că suferă de timiditate și emotivitate. Că iubește tare mult copiii. Că era „urât ca foamea” când era mic. Dar că vocea lui a fermecat oamenii din locul în care a crescut… A muncit zeci de ani, iar acum, când este la pensie, ca să mai iasă din necaz cu banii, ajută oamenii la diverse treburi prin gospodării. Fiodor Iancu, de 59 de ani, din Focșani, spune că a fost fericit atât cât și-a făcut el singur fericirea. Åži că cel mai greu pe lume este să nu ai o pereche… Vă reamintim că pentru o vreme, ne-am propus să vă prezentăm oameni obișnuiți din urbea noastră, oameni dintre noi. Veți vedea că fiecare existență poartă cu sine câte o poveste remarcabilă. Că oamenii pe lângă care trecem nepăsători, sau prea grăbiți, sau prea adânciți în nesfârșitele noastre probleme cotidiene, sunt interesanți! Sunt speciali, fiecare în felul său! Åži că fiecare e parte din acest puzzle imens ce formează lumea în care cu toții trăim. Trebuie doar să vrem să ne vedem, nu doar să ne privim… și să ne ascultăm, nu doar să ne auzim…
Aproape în fiecare dimineață, de când a devenit pensionar, iese la plimbare pe străzile urbei. Cei pe lângă care a trecut poate îl recunosc acum, din fotografii. Statura sa impunătoare, părul alb și mai ales mersul, surprinzător de sprinten față de dimensiunea trupului, n-au cum să nu atragă atenția! La fel cum mi-a atras și mie atenția când l-am găsit printre colegii săi de generație, care urmau cursul de inițiere în lucrul pe computer, la Secția pentru Copii a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”din Focșani.
Dincolo de statură și dincolo de figura deloc comună – sau poate tocmai din cauza contrastului puternic cu acestea – surprinde la acest om inocența fragilă a privirii, timiditatea copilărească a gesturilor, sinceritatea dezarmantă a exprimării. ” Un copil într-un trup de uriaș Sau un uriaș cu o inimă de copil?”, m-am întrebat… Iar povestea spusă de el însuși m-a făcut să înclin spre cea de-a doua variantă… Altfel cum să fi rezistat tuturor încercărilor prin care a trecut?
S-a născut într-o familie săracă, undeva, printr-un sat din județul Bacău și încă din copilărie, povestește că a trebuit să-și câștige existența. „Am fost mai mulți frați, dar când ei au crescut, eu, fiind cel mai mic, am rămas cu mama. Ce să vă zic, eram tare săraci și a trebuit de mic să-mi câștig existența. Când venise vremea școlii mă duceam pe la oameni, le măturam prin curte, făceam treburi pe care le puteam eu face ca să câștig bani pentru rechizite. Păzeam vacile toată vara ca să am cu ce mă îmbrăca toamna, când începea școala… Luam vacile și mă duceam cu ele pe dealuri, iar de atâta singurătate, am început să cânt. Cântam cântece ce se cântau pe atunci de răsuna tot satul! Iar oamenilor le plăcea! Când eram mic, știu că eram urâââât… dar urât ca foamea! În schimb eram foarte simpatizat de oameni”, povestește Fiodor.
Tot din copilărie crede că i se trage și boala din cauza căreia acum, este încadrat în gradul accentuat de handicap. O întâmplare brutală, petrecută chiar sub propriii ochi de copil de șapte ani pe care n-a putut s-o uite nici în ziua de azi. „Aveam în sat un magazin din ăla al cooperativei. Mă trimisese un vecin să-i iau țigări «Naționale», așa se numeau, și mi-a dat să le plătesc cu șapte ouă. Așa era pe atunci. Iar ouăle valorau diferit, în funcție de mărime. Gestionarul le măsura trecându-le printr-un inel. Ei, și eram în magazin când au venit doi polițai și i-au pus cătușele gestionarului. În momentul ăla, nevasta lui și copiii au început să urle, să țipe și eu m-am speriat foarte tare. Åži cred că de atunci am rămas cu această sensibilitate emoțională”, crede Fiodor.
În căutarea siguranței și a liniștii
„Sufăr de timiditate și emotivitate”, spune Fiodor „și de aceea nici n-am făcut prea multă școală, că în fața profesorilor și la examene mă cam pierdeam”. Dar, pentru că a simțit pe propria piele, încă de mic, că viața-i grea, la 17 ani s-a angajat la Întreprinderea Tractorul din Brașov. A fost așchietor, apoi frezor, după care a fost mutat pentru opt ani la oțelăria făcută acolo de specialiști din trei țări. „M-am calificat ca turnător-formator, adică oțelar. Iar la 22 de ani m-am căsătorit. După ce m-am căsătorit, după o vreme mi-am dat seama că nu mă potriveam cu soția deloc… Am rămas totuși împreună, aveam doi copii pe care i-am iubit mereu cel mai mult… În acea perioadă am început să simt cel mai acut nevoia de liniște. La serviciu aveam de făcut muncă grea, când veneam acasă era tensiune… M-am mutat la Fabrica de articole tehnice din cauciuc Brașov, unde am rămas trei ani și m-am calificat ca operator prelucrări polimeri”, povestește.
Totuși, agitația, aglomerația Brașovului simțea că nu îi fac bine, iar Fiodor a început să se gândească serios să se mute într-un oraș mai mic, prin Moldova. În numeroasele sale călătorii prin țară a trecut de două ori și prin Focșani. „Așa că ne-am mutat la Adjud și m-am angajat la Fabrica de hârtie, unde am muncit la ridicatul halei și apoi la montatul utilajelor unei mici turnătorii. Prin 1986 m-am transferat la Laminorul Focșani, la secția mecano-energetic unde am lucrat cam nouă ani, până s-a închis fabrica”, spune Fiodor, amintindu-și cu precizie toate mutările, angajările și colegii din viața sa. A trebuit să facă față, apoi, unei perioade de șomaj. După care s-a pensionat pe caz de boală, iar la 55 de ani, a ieșit la pensie de drept.
Împliniri + dezamăgiri = viață
Fiodor mărturisește că pasiunea vieții lui au fost călătoriile. Ori de câte ori a avut ocazia, a plecat să viziteze mai toate zonele țării și dacă-i pare rău de ceva, este că a văzut …doar 75% din orașele mai mari ale României. „Am făcut circuite prin țară și să știți că peste tot e frumos, fiecare loc are specificul lui. Tangență cu oamenii am avut și nu am avut… Am fost de mai multe ori dezamăgit și am cam pierdut încrederea în oameni. Urăsc persoanele perverse, pe cei care te trag de limbă și apoi poartă vorba. Dar au fost și sunt și oameni drăguți în viața mea. E ceva ce regret din tot sufletul, dar… nu vreau să spun decât că e tare greu să nu-ți găsești jumătatea… Oricum, sunt foarte mândru de copiii mei, fată și băiat, și dacă-mi doresc ceva foarte mult, e să îmi facă mai repede nepoți. Îmi plac foarte mult copiii, mai ales cei mici…”, spune Fiodor.
Acum, că este pensionar, bărbatul s-a gândit să mai câștige un ban ajutând oamenii la muncile gospodăriei. Preferă să accepte ofertele celor în vârstă cărora le face curățenie, le sapă grădinile, le face brazde, le plantează răsaduri. De când a învățat să lucreze pe computer, și-ar dori foarte mult un calculator. „Aș mai ieși din singurătate, m-aș mai uita pe net. Poate e cineva care mă poate ajuta să-mi dea și mie un calculator. Mi-aș cumpăra, dar sincer, e foarte scump pentru mine… Nu-mi permit să-mi cumpăr nici măcar unul la mâna a doua”, mărturisește, necăjindu-se asemenea unui copil.
„Fac cozonac și napolitane umplute”
Multe ar mai fi vrut să povestească Fiodor dar, cum este catolic și întâlnirea noastră a avut loc vineri, s-a scuzat că trebuie să plece. „Mă duc să-mi pregătesc bucatele pentru Paște. Vreau să fac niște salată boeuf, frământ cozonacii, pregătesc umplutura ca să o pun pe foile de napolitane… Că vine Paștele!”, m-a uimit!
Un bărbat cu dimensiuni de uriaș, care să șteargă praful, să spele rufe, să dea cu mătura, să planteze flori, să facă… cozonaci și salată boeuf și să mai vrea să navigheze și pe net sau să-și treacă timpul jucându-se pe computer… asta chiar n-am mai întâlnit! Ne-am luat la revedere și ne-am despărțit, plecând fiecare cu gândurile lui: eu, minunându-mă de contradicțiile care încap în trupul și sufletul unui om, construindu-l într-un tot uimitor; el, cu graba de a-și pune cozonacii la dospit… și cu nădejdea că cineva dintre cei ce vor citi aceste rânduri îi va dărui și lui, un computer.
Pentru Fiodor, asta ar însemna, fără îndoială, un vis împlinit!
Puteți reciti povestea „Numele personalității mele”, scrisă de Fiodor Iancu în cadrul Proiectului „Altfel de Povești – Digi Tales” accesând
http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-altfel-de-povesti-istorisite-de-seniorii-de-langa-noi_2_126193.html
