A devenit școala o corvoadă?
Nimeni nu pretinde că a merge la liceu este o acti-vitate pe de-a-ntregul plictisitoare. În afara cursurilor fără de sfârșit și a temelor pentru acasă, pauzele, noutățile mondene, răsturnările de situație și balurile periodice îndulcesc mult viața de zi cu zi, a oricărui elev deprins să învețe și să caște pe jumătate adormit, conștient că din acest cerc vicios, reglementat de lege și de voința părinților, nu există cale de scăpare. De fapt, ce face ca școala să fie atât de ocolită? Poate e de vină materia stufoasă, care limitează orice curiozitate la perimetrul strâmt al preocupărilor didactice. Poate stilul tradițional de învățare a devenit anevoios și fără niciun pic de savoare, căci trebuie să recunoaștem, a scrie după dictare, a asculta și a face teme în mod constant nu e cea mai potrivită metodă de a evolua. Adolescenții vor să-și găsească o vocație, vor să își demonstreze că la urma urmei, cultura înseamnă un întreg tezaur al experienței de viață, în toată complexitatea ei și manualele nu îi ajută deloc să descopere setea de cunoaștere. Însă motivul dominant este lenea… acea stare între beatitudine și somn care incită orice elev trecut de etapa sârguincioasă a gimnaziului, când familia te motiva să tragi tare pentru a intra la un liceu bine cotat din oraș. Lenea liceenilor este una pașnică și mai presus de toate, precaută. Ea se manifestă doar după ce situația notelor a fost bine cântărită. După vânătoarea de calificative, după comoda aliniere a tuturor „astrelor”, banca devine cea mai bună pernă, o pernă chiar mai bună decât umărul colegului de bancă, această prezență duioasă, mereu înțelegătoare, mereu empatică.
Cine sunt ăștia și cine se cred?
În timp ce visează la suspendarea școlii (iarna asta, devenită realitate, printr-o fericită coincidență a destinului), elevii se confruntă cu o trezire bruscă, dureroasă. În fața lor, un grup de 40-50 de elevi, calificați la etapele pe țară ale olimpiadelor, sunt scutiți două săptămâini de orice obligație, de orice temă, de orice corvoadă. Pe deasupra, profesorii îi felicită și îi privesc cu amabilitate, pomenindu-le numele la începutul orelor și urându-le succes în absență. Ce poate crede un elev fără aspirații la etapa națională, dar în compensație, aspirant la mai multe ore de somn? Că „ăștia” cu performanțe sunt niște impostori. Învață puțin mai mult la etapa județeană, se califică mai departe și apoi, au acces în paradisul unei vacanțe continue. Asta da viață! Sentimentul de frustrare sporește și deodată, orele devin mai greu de suportat când ai conștiința că nu li se aplică același tratament tuturor.
Adevărsau amăgire?
În realitate, invidia este reciprocă. Unii tânjesc după programul de la școală, mai lejer decât sistemul intensiv de învățare, impus de noua lor situație. Alții își doresc acel interval de timp, lipsit de responsabilități cotidiene, gândindu-se că dispun de el după bunul lor plac. De fapt, nimic din toate acestea nu e adevărat. Åžcoala a fost mereu o provocare și a fi scutit pentru o perioadă, cât de mică, cât de mare, de la îndeplinirea sarcinilor firești este o ușurare, dar nimeni nu se gândește că, după culegerea laurilor și după provocările olimpiadei, urmează recuperarea, iar profesorii uită de orice amabilitate. Pe deasupra, a sta cu nasul în cărți două săptămâni este o corvoadă în fața căreia nu mulți rezistă. Aici, nu mai există șansa de a trage chiulul. Åžtii ori nu știi… ești răspunzător pentru ceea ce faci, iar rezultatul de la olimpiadă este uneori elocvent, ca o oglindă a efortului depus în acea pseudo-vacanță atât de râvnită. În concluzie, nimeni nu ar trebui să se simtă vizat sau afectat de aceste sincope de orar ale altora, căci avantajele aparente sunt susținute de o serie întreagă de eforturi și sa-crificii, care se reflectă, ce-i drept, doar într-o diplomă. În afara calității sale de act meritoriu, diploma aceea este un semn că elevul s-a străduit și că, lăsând la o parte restul materiilor, s-a dedicat unui singur domeniu, încercând să meargă mai departe în cercetările sale, specializându-se sau străduindu-se să caute legături noi între materia sa preferată și restul domeniilor cunoașterii.
Cristina STANCIU
Colegiul Național Unirea
