V-ați gândit vreodată cum o fi să pierzi, în doar câteva ore, tot ce ai? Să rămâi fără lucrurile adunate în timp, care au devenit parte din viața ta… Fără mobilă, fără perna pe care-ți pui capul seară de seară, fără pătura cu care-ți învelești copilul, fără farfuriile și tacâmurile cu care mânânci zilnic, fără masa pe care le pui, fără perdele, fără covoare, fără televizor, fără fotografiile de familie, fără preșul obișnuit de la ușă, fără ibricul de cafea, fără actele de identitate, fără desenele copiilor făcute la grădiniță, fără toate nimicurile pe care le folosești, le privești sau doar le știi puse bine, acolo… să le scoți când le-a veni vremea… V-ați gândi cum o fi ca dimineață să pleci liniștit la muncă din casa ta și când te întorci să găsești doar cenușă? Praf și pulbere și funingine din tot ce a însemnat viața ta, munca ta… Ați putea să o luați de la capăt? Și, chiar dacă nu ați cerut nimănui nimic vreodată, nu-i așa că ați avea, totuși, nevoie de ajutor?
Oricine a asistat sau doar a auzit despre nenorocirea familiei Èšăpora din Faraoanele s-a îngrozit. Bieții oameni au rămas, în doar câteva ore, fără absolut nimic din tot ce au reușit să agonisească în anii de când și-au început viața împreună. Totul s-a întâmplat săptămâna trecută. Focul a izbucnit ziua, la ora 12.00. Dorel era la muncă, iar soția sa trebăluia prin gospodărie, fiind acasă cu cei trei copilași. „Eram pe afară când am văzut că iese fum pe geam. Am intrat în casă și am luat toți trei copiii și i-am scos la poartă. Nici n-am avut pe nimeni să mă ajute atunci, în primele momente pentru că la ora 12.00 toți oamenii erau la câmp, la muncă. Noroc că m-am repezit și am reușit să scot copiii, că altfel s-ar fi întâmplat cea mai mare nenorocire. Știu că mi s-a făcut rău, am leșinat când am văzut că arde tot”, spune femeia.
Dorel, bărbatul ei povestește că și el era la muncă și a fost anunțat că se întâmplă ceva la el acasă. „M-am repezit acasă, dar când am ajuns eu, casa era deja arsă, animalele s-au dus și ele, au ars două vaci, calul și un porc… Au venit pompierii, strada era deja plină de oameni, dar nu se mai putea face nimic. Cu ce-i pe noi, așa am rămas… Nu mai avem nimic, nimic… S-a zis că totul s-a întâmplat de la hoarnă”, a povestit Dorel.
După nenorocire, omul și familia sa au primit adăpost în casa fratelui lui -și el modest, cu propriile greutăți și probleme – care le-a pus la dispoziție o cameră. Sătenii le-au sărit în ajutor fiecare cu ce a putut, care cu alimente, care cu diverse articole de îmbrăcăminte. Și astfel, Bogdan, băiețelul de șapte ani a putut merge în continuare la școală și sora lui mai mică, Paula, de șase ani, la grădiniță. Măcar atât, dacă tot ce a însemnat firescul vieții lor s-a terminat brutal, într-o clipită.
Muncă pe brânci transformată în scrum
Cei ce îl cunosc pe Dorel au povestit ce casă temeinic făcută a avut și cât de mult a muncit ca să și-o poată ridica. Dar nici nu e nevoie ca cineva să depună în sensul ăsta vreo mărturie. Fața bărbatului și mai ales mâinile sale vorbesc de la sine… S-a străduit să-și pună la punct o gospodărie în toată puterea cuvântului, a crescut vaci, porci, păsări, a avut cal și nu s-a dus vreodată să ceară ajutor social de la primărie. „Înainte de incendiu am avut de toate, nu ne-am dus la nimeni să cerem. Am muncit cu ziua peste tot pe unde am putut și am pus deoparte bani să ridicăm casa. Era visul nostru și n-a fost ușor, că au venit și copiii, nevoile sunt multe… Dar am reușit… Tot din munca cu ziua am reușit să strângem încă o sumă de bani pe care o păstram în casă, pentru materialele și lucrările care mai erau de făcut… Dar…. a ars tot. Și casă, și animale, și bani. Absolut tot”, a explicat Dorel, apăsat vizibil de necazul care i-a întors viața pe dos.
Știind că nu va veni nimeni să facă treabă în locul lui, bărbatul și-a luat inima-n dinți și-n fiecare zi care-a trecut de la năpasta care l-a lovit, a muncit să-și elibereze curtea de ruine. Urmele focului care a pârjolit totul se mai văd, însă, pe terenul viran înconjurat de gard, pe care, într-un colț, a așezat … locuința modulară ce i-a fost trimisă, ca să aibă un acoperiș deasupra capului.
Viața de la capăt, speranța în solidaritate
Peste măsură de loviți de nenorocire, Dorel și soția lui au suferit și au plâns până li s-au uscat lacrimile. Și chiar dacă și acum, la o săptămână de la dezastru, de abia reușesc să se adune, spre binele celor trei copii ai lor, au decis să facă tot ce pot așa încât aceștia să aibă din nou un loc căruia să-i spună „acasă”. Cel puțin așa am tradus determinarea lui Dorel, pe care l-am întâlnit îndreptându-se, trist, spre terenul lui pustiit, ca să planteze în grădina de lângă, arpagic din care să iasă ceapă… Dacă locuință nu mai are, zice că măcar legumele pe care le-a avut an de an să nu le lipsească. El și familia lui au luat pur și simplu viața de la capăt. Dar le este cumplit de greu, atât de greu cum i-ar fi oricăruia dintre noi care am rămâne, la un moment dat, doar cu hainele de pe noi. Și cu toată fosta viață, arsă.
Dorel crede în solidaritate și speră în ajutorul pe care oamenii i-l pot da. „Poate cu ceva ajutor, am putea reconstrui casa până la toamnă… Eu muncesc cât mă țin puterile, singurul lucru e să primesc și un pic de ajutor… Că prea am fost loviți de soartă”, a spus, necăjit, bărbatul.
Acești oameni au pur și simplu, nevoie de orice. De orice obiect necesar în casa unui om, de la linguri la aparatura electrocasnică, dar cel mai important, au mare nevoie de materiale de construcție. Cine dorește să-l ajute pe Dorel și pe soția sa să ridice încă o casă pentru cei trei copii ai lor, se poate adresa redacției noastre sau Filialei de Cruce Roșie Vrancea. Sau poate duce direct, orice ajutor, lor personal. Nu sunt greu de găsit. În satul Faraoanele, din comuna Vârteșcoiu, toată lumea te poate îndrepta spre Dorel Èšăpora, băiatul ăla căruia i-a luat foc casa.
