Aflându-ne în Postul Paștelui, am decis că este cazul să abordez un subiect mai delicat, dar extrem de important, mai ales pentru tinerii de vârsta mea: credința și spiritul religios.
Dan Puric, marele actor și om de cultură spunea: ,, Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină. L-am aflat pe Dumnezeu într-un târziu, dar nu prea târziu.’’ Această profundă afirmație ar trebui să dea de gândit tuturor celor care contestă importanța religiei în viața oamenilor. Fiecare persoană are nevoie de ajutor la un moment dat, de alinare sufletească, sau de o eliberare de problemele cotidiene, și aici intervine credința. Cred cei care vor dar, așa cum spunea Lev Tolstoi, ,,dacă omul trăiește, este pentru că el crede în ceva. Credința este forța vieții.’’
Și totuși, ce este credința? De-a lungul timpului, acestui termen i s-au găsit numeroase definiții, dar cred că una dintre cele mai apropiate de realitate este explicația lui Nicolae Steinhardt: ,, Ce înseamnă credința? Încrederea în Dumnezeu deși lumea e rea, în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.’’
Societatea este într-o permanentă schimbare. Lucrurile evoluează în funcție de acțiunile oamenilor și vice-versa, acțiunile fiecăruia influențând evenimentele care se petrec în jurul nostru. Observăm că societatea actuală se aseamănă din ce în ce mai puțin cu cea de demult, acea societate patriarhală, cu reguli rigide, în care fiecare individ știa exact care este locul său și care mergea după un tipar bine stabilit. Timpurile se schimbă, la fel și oamenii, iar tinerii au acum alte preocupări decât aveau cei de acum un veac. Tehnologia primează și tinerii par să fi uitat adevăratele valori și lucrurile care contează cu adevărat. Viața a devenit pentru mulți o fugă continuă, cu ritm alert, și tocmai de aceea unii tineri sunt distrași , mai ales cei care nu au educația necesară să reziste tentațiilor. Se creează impresia că viața este un lucru facil, sau că urmatul regulilor este destinat celor ,,de modă veche’’.
Auzim mereu reproșuri aduse tinerilor, de multe ori pe bună dreptate. Dar de ce sunt ei așa? O parte a problemei o reprezintă lipsa unui mediu potrivit în care tinerii să crească și să învețe ceea ce înseamnă diferența dintre bine și rău. Există o mare diferență între copiii educați în familii credincioase, cărora li se insuflă de mici anumite seturi de valori, și cei crescuti în familii care se raportează altfel la viață, pentru care credința nu este atât de importantă. Iar educația nu se face prin simple sfaturi, fără exemple concrete. Ce să înțeleagă un copil căruia i se spune că trebuie să fie cinstit și bun, atunci când vede că toți ceilalți din jurul său fură și mint? Sau să i se explice teoretic importanța familiei și a unei relații stabile, atunci când își vede familia dezbinată de certuri? De aici rezultă o stare de confuzie în care copilul cade fără voia sa, stare care îl face să își stabilească propriile reguli și seturi de valori, așa cum le percepe el. În mintea sa se duce o luptă între ce este bine și ce e rău, cuvinte care capătă un sens abstract, fără aplicabilitate clară. Educația religioasă vine în ajutorul acestei stări de confuzie, stabilind anumite valori care îndrumă tânărul din această stare de incertitudine înspre o înțelegere diferită a lucrurilor.
Mulți ar vrea să creadă, dar nu știu cum, pentru că se lovesc de numeroase obstacole. Credința pe care o percep acești tineri este ceva mai degrabă rezervat bătrânilor, sau fanaticilor, și nu credința adevărată, a iubirii de Dumnezeu și a aproapelui, sau credința binelui. Vinovați se pot găsi mulți, dar nu acesta este scopul. Religia trebuie prezentată în așa fel încât să i se vadă utilitatea, să fie înțeleasă și apreciată pentru învățăturile sale atât de valoroase și necesare. Este îngrijorător să vezi că mulți tineri se sfiesc să facă cruce în prezența prietenilor, de teamă să nu fie ridiculizați, sau că iau în batjocură valorile creștine. Tinerii au nevoie de educație, de modele reale, nu ca cele prezentate în ziarele de scandal sau la televizor, care nu îi fac pe tineri decât să involueze. Pentru cei care nu au o educație din familie, este mult mai greu să se apropie de credință, dar nu imposibil. Trebuie însă voință și dorința de a evolua spiritual. Ființa umană este înzestrată cu o capacitate infinită de a face bine, căci binele nu este cantitativ măsurabil. Omul poate deveni superior numai prin depășirea propriei condiții și prin primatul adevărului, bunătății și a înțelegerii. Fiecare persoană trebuie să fie mai bună, mai răbdătoare, să îi înțeleagă pe cei din jurul său și să îi ajute, dăruind bine pentru a primi la schimb bine. Este o filosofie de viață ce merită urmată, pentru că dă roade. Un mare gânditor afirma că pentru a ne putea iubi aproapele, trebuie să vedem în el o fărâmă de dumnezeire, și atunci cu siguranță că ne vom regândi acțiunile și ne vom schimba în bine.
Nu este de ajuns să știm ce este bine și ce este rău, ci trebuie să vrem, iar apoi să acționăm. Pasivitatea, nepăsarea, dezinteresul, toate acestea aduc după sine lucruri negative. Ori ființa umană are ca scop suprem dobândirea fericirii, sau în sens religios, a mântuirii, la capătul unei vieți frumoase. Pentru a schimba lumea, trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi, și atunci lucrurile vor decurge de la sine.
Ana-Maria Teodora ANDRONIC,
Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu
