Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Guvernul vrea amprentele şomerilor


   La Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Focșani, șefii instituției s-au lăudat cu un infochioșc pentru șomeri, care, spun angajații statului, va ușura efortul celor care nu au un job, în găsirea acestuia. Vor fi afișate locurile de muncă disponibile, atât la nivel local, cât și la nivel național sau cele prin rețeaua Eures.
 Acest infochioșc a costat 91.000 de euro. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a cheltuit peste 4,2 milioane de euro pentru 47 sisteme de self-service în toată țara. Acestea nu pot fi însă utilizate decât pe jumătate.
   Teoretic, acest centru de informare poate asigura patru servicii: depunerea declarațiilor la fondul de șomaj de către agenții economici, identificarea unui loc de muncă din ofertă de către un șomer, afișarea locurilor de muncă și a cursurilor de formare profesională, vizarea lunară a șomajului… prin amprentare.
   Practic, depunerea declarațiilor la fondul de șomaj se face la Direcția Finanțelor Publice, așa că infochioșcul este inutilizabil din acest punct de vedere, iar… amprentarea șomerilor încă nu este posibilă. „Ne trebuie doar niște aprobări pentru utilizarea amprentelor, pentru a da drumul și acestui serviciu”, a declarat directorul ALOFM, Florin Bratosin. Acesta nu a precizat însă de la cine trebuie obținute aceste aprobări.
   În urmă cu o lună și jumătate, cu ocazia unui eveniment similar celui din Focșani, directorul adjunct al AJOFM Constanța, Gheorghe Bușu, a precizat că, momentan, vizarea electronică nu se poate face din cauza… legislației. „Pentru a putea amprenta șomerii care doresc, bineînțeles, este nevoie de modificarea legislației în domeniu. Fără acest lucru nu se poate face nimic”, a declarat Bușu, pentru „Liderul de opinie”. Acesta a mai precizat că se așteaptă un Ordin de prim-ministru care să permită modelul de utilizare a amprentei digitale.
   Așadar, pentru că acest mecanism implică amprentarea șomerilor, opțiunea de a sta la ghișeu, la coada pentru viză sau de a folosi metoda electronică le va aparține în totalitate. Pentru utilizarea infochioșcului, șomerii trebuie să aibă minime cunoștințe de IT. Ei trebuie să știe că, la vizarea carnetului de șomer, aparatul va putea opri plata indemnizației dacă identifică un loc de muncă potrivit. Curioșii pot testa infochioșcul semifuncțional în clădirea fostei Direcții a Muncii din strada Brăilei, la sediul ALOFM Focșani.

O sută de locuri de muncă pentru opt mii de șomeri

   Cu toate că aparatura și amenajarea celor 15 metri pătrați au costat destul de scump, utilitatea nu va fi reflectată în scăderea numărului de șomeri la nivel de județ. Cu acest lucru a fost de acord chiar și directorul ALOFM, Florin Bratosin. „Nu se va regăsi în scăderea numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă, însă va scurta timpii de căutare a unui loc de muncă”, ne-a declarat Bratosin.
   Cu alte cuvinte, cele 47 de infochioșcuri care au costat la nivel național aproximativ 18,5 milioane de lei vor fi bune doar pentru a-i oferi șomerului cât mai mult timp liber. Totodată, amplasarea infochioșcului ar putea aduce disponibilizări în rândul angajaților Agenției sau mai mult timp liber pentru funcționari. „Proiectul Proself a fost contractat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în anul 2009 și în prezent se află în anul trei de implementare. Obiectivul general al proiectului Proself îl reprezintă modernizarea și flexibilizarea sistemului de furnizare a serviciilor publice de ocupare, iar ca obiectiv specific, proiectul își propune implementarea serviciilor de tip self-service”, a citit directorul ALOFM din fișa de prezentare a proiectului.
   În prezent, sunt peste 8.000 de șomeri înregistrați la nivelul județului Vrancea și doar 103 locuri de muncă vacante în oferta Agenției Județene. Ieri, cu ocazia lansării centrului de informare, o femeie a exclamat că „sunt foarte puține locuri de muncă vacante”. Personalul ALOFM nu i-a mai spus și că din cele 103 posturi, 85 sunt în domeniul confecțiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?