Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Strivit de o găleată, desprinsă dintr-un cârlig


   Un tânăr de 18 ani, din comuna Garoafa, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce a fost lovit în cap de o găleată. Medicii vrânceni au stabilit că starea tânărului este foarte gravă și l-au trimis la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București.
Medicii focșăneni l-au diagnosticat pe Pavel Gîndea cu traumatism de coloană dorsală și lombară, traumatism cranio cerebral acut închis cu comoție cerebrală, traumatism antebraț stâng, de claviculă stângă și traumatism toracic. 
   Accidentul s-a produs luni seara, la ora 18.45, în timp ce băiatul săpa o groapă pentru o fântână. O găleată s-a desprins dintr-un cârlig și l-a lovit pe tânăr. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?