După nebunia comercială a mărțișoarelor, după ce fiecare a strâns suficiente mâini și a pupat destui obraji, vine momentul când primăvara își reintră în drepturi. Ușoara instabilitate climatică, care aduce aminte de iarnă, este compensată de o frenezie generală, cum numai în martie există. Cu mic cu mare, fiecare abandonează cojocul, dar păstrează la îndemână, cu precauția primelor zile de martie, un fular și o căciulă. Mamele dau sfaturi vestimentare din ce în ce mai presante, temătoare că o gripă le-ar putea amenința odorul. Profesorii caută să-și scoată elevii din hibernare, trezindu-i urgent cu lucrări de control și evaluări-surpriză, ca pentru a colora atmosfera incertă a oricărui început. Adolescenții însă nu au timp să-și facă griji pentru viitoarele taifunuri din catalog. Vremea e frumoasă, astenia nu are nicio șansă de a-i atinge în vreun fel, se pregătește balul Mărțișorului și un curent nou, romantic îi însufletește pe toți. Așa se întâmplă în orice primăvară firească, în orașul Focșani. Anul acesta, lucrurile au luat o turnură diferită, iar primii ghiocei nu au fost la fel de bine primiți ca avalanșa cutremurătoare de vești proaspete, și bune, și rele, ca pentru fiecare.
Vremuri noi, moravuri vechi
Nici nu a trecut bine emoția lui 1 martie, că, în seara următoare, s-a jucat la teatru o piesă care s-a dorit nonconformistă, dar în același timp fidelă modelului clasic după care s-a inspirat. Este vorba de „Avarul” lui Moliere, un spectacol susținut de actorii Teatrului „Bacovia” din Bacău, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga. Impresia generală a fost… de plumb.
Lumea fascinantă în decăderea ei, descrisă de marele dramaturg francez, a prins o altfel de viață pe scenă. Harpagon a întinerit, Élise a devenit frivolă până la impertinență, Mariane o făcea pe interesanta și repeta automat o replică-standard („Of, ce mă enervezi!”), iar ClÄante a reușit întrucâtva, prin carismă și limbaj scenic, să salveze puțin din onoarea acestei reprezentații.
Grotescul expunerii, vorbele fruste și fără perdea, gesturile triviale ofereau o fereastră într-o contemporaneitate cenușie, cu care suntem atât de familiarizați. Piesa lui Moliere nu păstra în această interpretare niciun dram de morală, mesajul era strict îndreptat către amuzarea spectatorului prin cele mai ieftine mijloace, prin cele mai rapide tertipuri. Nimeni nu e de condamnat, la așa lume fast-food, și teatrul a devenit pe măsură. Nu mă îngrijorează acest accident, urmează galele teatrale focșănene și simt că ridicolul va fi bine spălat de spectacole grandioase.
Muzica altor timpuri
4 martie a zâmbit larg tuturor celor care s-au visat vreodată prinți ori prințese. Trupa de muzică medievală „Truverii” a oferit publicului focșănean ocazia de a porni într-o călătorie fascinantă prin toate colțurile Europei medievale. Închizând ochii, trăiai cu impresia puternică, atât de aproape de realitate, că ai devenit subit un Ulise, nu al antichității, ci al secolelor XIII-XV, dar cu aceeași traiectorie sinuoasă, plină de energie, capcane și aventuri. Tarantella din sudul Italiei, dansurile estoniene, idilele occitane și bretone, precum și legendele scandinave au fost transpuse pe ritmuri ba amețitoare, ba melancolice, în acord cu stările me-nestrelilor. Instrumentele tradiționale (caval, fluier, ocarină, drâmbă, cimpoi estonian, tamburină, casta-nietă, darbuka și câte și mai câte…) reflectau arta naivă, dar plină de emoție, a evului mediu. Atmosfera varia de la cântec la cântec, pentru o clipă toți cei din sală se aflau pe străzile vreunui burg pestriț sau în sala de dans a unui castel impunător, în mijlocul unui cadril întortocheat. Nimic însă nu egalează sunetul diafan al valurilor mării Baltice, melodie improvizată chiar de unul dintre ascultătorii din sală (ceea ce subliniază caracterul interactiv și deschis al acestui spectacol). Valurile erau ascunse într-un instrument ciudat, care semăna cu o sită a timpului, un obiect aproape magic și care a devenit simbolul unei seri fermecătoare, de început de primăvară.
Balada unui film pierdut
8 martie a declanșat o altă frenezie. Intrarea liberă la filmul „Discursul regelui”, prin care s-a inaugurat cinematograful „Balada”, a atras mulți focșăneni, dornici să se bucure de o facilitate care le-a lipsit pentru mult timp: accesul public la pelicule de marcă. După ce entuziasmul și-a consumat energia, spectatorul a rămas cu un gust amar: calitatea îndoielnică a imaginii, sonorizarea slabă, gesturile inoportune ale anumitor indivizi din public și atmosfera tensionată au condus la o dezamăgire cu atât mai mare cu cât a fost precedată de o așteptare plină de speranțe. Duminică (11 martie), a rulat filmul „Moneyball” și tarele amintite mai sus au făcut imposibilă acordarea unei a doua șanse acestui cinematograf local. Să sperăm că se va îmbunătăți ceva? Să sperăm că legea ACTA nu va fi ratificată niciodată, pentru că în lipsa unei instituții serioase, cultura făcută singuri, acasă se dovedește uneori mai plăcută, mai eficientă și mai de calitate.
Acest început furtunos de evenimente a lansat o primăvară inovatoare, o înflorire a mugurilor cruzi, vegetali, dar și a inițiativelor culturale de tot felul. Diversitatea cu care orășelul nostru își tratează toate categoriile de public este impresionantă. Pentru toate gusturile, pentru toate vârstele, pentru toate buzunarele… încet-încet, odată cu dezghețul de primăvară, se afirmă o agendă publică, încărcată de activități de tot felul. Urmați-vă preferințele și participați la orice vă face plăcere pentru că, într-adevăr, aveți de unde alege.
Cristina Stancu
Colegiul Național „Unirea” Focșani
