Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

GALERIE FOTO: Motocicleta şi câinii de urmărire, preferaţii micilor vizitatori


   Sediul Poliției a fost vizitat, ieri, de aproximativ 500 de copii, de la mai multe școli și grădinițe, însoțiți de cadre didactice. Toți aceștia au venit în vizită la Inspectora-tul de Poliție Județean (IPJ) cu ocazia Zilei Porților Deschise. Copiii au avut ocazia să vadă echipamentul folosit de oamenii legii și au admirat, minute în șir, tehnica de intervenție a oamenilor legii. De departe, motocicleta a fost cea mai admirată, dar și câinii de urmărire care, alături de polițiștii conducători, au executat câteva exerciții demonstrative.  „Cel mai mult mi-a plăcut pe motocicletă dar și câinii. Chiar dacă sunt câini polițiști sunt foarte blânzi. Era bine dacă ne și plimbam cu motocicleta. Am mai venit la Poliție, dar îmi place de fiecare dată când vin”, a explicat un vizitator de 10 ani.
   Manifestările au fost organizate în aer liber, în curtea sediului IPJ. Vizitatorilor le-au fost prezentate activitățile pe care le desfășoară polițiștii zi de zi, dar și dotările de care aceștia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru. Totodată, au fost organizate vizite în sediul instituției, ocazie cu care au fost prezentate publicului dispeceratul, laboratorul de criminalistică, laboratorul poligraf, biblioteca instituției, sălile de conferințe și altele, musafirii fiind răsplătiți cu bomboane. La plecare, vizitatorii au primit și câte un steguleț cu inscripția „Poliția ta”.
   Polițiștii au fost încântați de numărul mare de vizitatori, pe care îi așteaptă și la anul. „Am primit astăzi (ieri-n.r.) vizita a peste 500 de copii de la școli și grădinițe din Focșani și din județ. Ne bucurăm că au venit în număr atât de mare și că am putut păstra această tradiție. Anul viitor sperăm ca numărul vizitatorilor să fie și mai mare”, a spus inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?