Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

GALERIE FOTO: Maria Dumitrescu va fi condusă pe ultimul drum, astăzi


   Trupul neînsuflețit al profesoarei Maria Dumitrescu, soția directorului Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, a fost depus, ieri, în capela Bisericii Donie din Focșani. Foștii colegi, dar și oameni simpli, care au prețuit-o pe profesoară, i-au adus un ultim omagiu.
   Cu toții au avut doar cuvinte de laudă la adresa Mariei Dumitrescu. „A fost prietena mea cea mai bună, un om special, o ființă rară, un suflet nobil, care a trăit discret și nu a deranjat pe nimeni, dar și o soție cum rar întâlnești. Din mâinile dumneaei au ieșit foarte mulți copii foarte bine pregătiți, care au căutat-o permanent, să-i mulțumească pentru ceea ce a făcut pentru ei. Atât de specială a fost, încât nici măcar cu o privire nu deranja pe nimeni. Am vorbit la telefon chiar vineri dimineață, iar după-amiază s-a întâmplat evenimentul. E prea puțin spus că m-a luat prin surprindere. Cuvintele nu își găsesc locul, pentru că durerea este atât de mare. Avea atât de multe planuri pentru ea, ca om, pentru că spunea că a muncit, iar acum ca pensionară dorea să se aranjeze, să se îmbrace și să se plimbe. Nu a mai reușit”, a spus Maria Nica.
   Astăzi, la ora 11.00, va începe slujba de înmormântare, profesoara Maria Dumitrescu urmând a fi înhumată în Cimitirul Nordic.
   Dumnezeu să o odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?