Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Balul Mărţişorului de la Adjud, pe placul tuturor


   Prima ediție a Balului Mărțișorului, care a avut loc la Casa de Cultură „Tudor  Vornicu” din Adjud, a fost de poveste. Evenimentul a adunat pe scenă elevi de la Liceul Teoretic „Emil Botta” și Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș”.
   Pe scena Casei de Cultură s-au întrecut cinci perechi de liceeni, de la cele două unități de învățământ. „Balul Mărțișorului s-a dovedit a fi evenimentul mult așteptat de liceeni și care prin modul de desfășurare, a primit și a dăruit, în același timp, energia și efervescența specifică vârstei lor. Felicităm organizatorii, precum și pe toți elevii implicați, pentru modul în care a fost conceput și realizat acest eveniment”, a declarat Florina Croitoru, directorul Liceului Teoretic „Emil Botta” din Adjud. „Apreciez inițiativa și munca persoanelor care au participat la organizarea acestei manifestări și a perechilor participante”, a declarat Silviu Lungu, președintele comitetului de elevi de la Liceul „Emil Botta”. 
   Încântată de eveniment a fost și Corina Miron, de la Colegiul „Gh. Balș”, cu care reporterii „Monitorul de Vrancea” au stat de vorbă joi. „Noi, elevii, până acum mergeam la un bal nu pentru a-i vedea pe participanți cum se fac de râs pe scenă sau cum își expun pe față emoțiile, ci pentru a vedea în realitate invitatul. Aici s-a știut din start că nu vom avea niciun invitat special, ci doar elevi cu calități muzicale și abilități de dans de la noi din Vrancea, cum ar fi trupa de dans CINE și alte trei eleve, care ne-au încântat auzul cu vocea lor frumoasă. Participanții au trecut cu brio peste majoritatea probelor, pot spune că la unele dintre ele s-au descurcat de mi-nune. Perechea câștigătoare a fost formată din Flueraru Alin, elev al Colegiului Tehnic «Gh. Balș» și Mitrofan Diana, elevă a Liceului Teoretic «Emil Botta». AÅžA BAL DA…”, ne-a transmis eleva. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?