Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Peste 2.300 de vrânceni au arme


   Numărul vrâncenilor care dețin arme letale sau neletale crește de la o zi la alta. Aceștia își cumpără arme pentru a le folosi la vânătoare, pentru autoapărare sau doar pentru distracție. În prezent, în Vrancea sunt peste 2.300 deținători de arme letale și neletale, unii dintre ei având chiar două, ba chiar și trei arme. Printre persoanele care dețin arme se numără afaceriști, oameni simpli, dar și femei. Potrivit polițiștilor, anul trecut, zece vrâncence dețineau arme letale și neletale.

   De teama răufăcătorilor sau din alte motive, vrâncenii s-au dotat cu arme letale ori neletale. Cu ele se pot apăra în caz de nevoie, căci nu de puține ori unele persoane au fost amenințate pe stradă sau în trafic, fără niciun motiv. În prezent, peste 2.300 vrânceni sunt posesori de arme. Cei mai mulți sunt persoane fizice, iar majoritatea armelor sunt letale. Armele nu ajung pe mâna oricui, deținătorii fiind nevoiți să îndeplinească o serie de condiții.
   Åžeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, comisarul Vasile Ochean, spune că vrâncenii persoane fizice au peste 3.000 de arme. Alte 900 de arme sunt deținute de 65 persoane juridice. Persoanele juridice deținătoare de arme sunt reprezentantele societăților specializate în paza obiectivelor de transport valori monetare și asociațiile de vânătoare.
   Polițiștii spun că dintre cele aproximativ 3.000 arme, 1.800 sunt letale, respectiv arme de vânătoare, și 1.200 neletale, respectiv pistoale cu bile de cauciuc, cu gaze și aer comprimat, dar și cele de tir sportiv. Polițiștii ne-au spus că armele letale, respectiv puștile de vânătoare, sunt cumpărate de vânătorii autorizați, iar cele neletale sunt folosite pentru autoapărare, cum este cazul pistoalelor cu bile de cauciuc sau cu gaze. Sunt și vrânceni care și-au luat arme pentru distracție, fiind vorba de pistoalele și puștile cu aer comprimat.

Armele se păstrează în lăzi metalice
 
   Comisarul Ochean ne-a spus că armele trebuie să fie păstrate în lăzi metalice și că se fac verificări în acest sens. Unii dintre deținătorii de arme dovedesc că au o astfel de ladă metalică prin bonul primit la cumpărarea acesteia, în timp ce alții sunt verificați de oamenii legii. „Toate categoriile de arme trebuie păstrate la domiciliu, asigurate în lăzi metalice cu două tipuri de încuietori. De asemenea, muniția se păstrează într-un compartiment separat de cel în care este arma”, a spus comisarul Ochean.  Polițiștii spun că deținătorii de arme pot avea asupra lor o singură armă neletală pentru autoapărare, dar nu oricând și oriunde. Este interzis portul armelor în locurile aglomerate, pe stadioane, săli de spectacol, adunări publice precum și în alte locuri în care folosirea acestora este interzisă prin lege. De asemenea, portul armei îi este interzis deținătoriului care se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor sau dacă acesta este în stare avansată de oboseală, care poate genera o stare de pericol atunci când are arma asupra sa.  Totodată, polițiștii au mai adăugat că permisul de armă trebuie să fie întotdeauna asupra persoanei care are arma.

Toate armele se supun autorizării

   Potrivit comisarului Ochean, atât armele letale cât și cele neletale sunt supuse autorizării. Astfel, pentru a putea deține o armă letală, vrâncenii trebuie să aibă peste 18 ani. Solicitantul trebuie să aibă calitatea impusă de lege, în funcție de destinația armei, respectiv membru vânător, sportiv sau antrenor de tir sportiv. Totodată, solicitantul nu trebuie să fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție și să nu fi fost învinuit sau inculpat în cauze penale pentru unele fapte săvârșite cu intenție.
   Cel care vrea să dețină o armă letală trebuie să fie apt psihologic și medical, să nu prezinte pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea persoanelor și să fi absolvit un curs de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții. Totodată, pot solicita autorizarea pentru deținerea unei arme letale persoanele cărora nu le-a fost anulat, în ultimii doi ani, dreptul de procurare, deținere sau după caz, port și folosire a armelor. O altă condiție este aceea ca solicitantul să nu fi pierdut arma, în ultimii cinci ani. Permisul de port armă neletală se obține mai ușor.
   Comisarul Ochean spune că solicitantul trebuie să aibă peste 18 ani, fișă medicală, aviz psihologic favorabil, cazier judiciar, două fotografii și taxa achitată. În regim normal permisul de port armă se eliberează între a 30 și 45-a zi de la depunerea documentației, taxa fiind de 100 lei, iar în regim de urgență, trebuie achitată suma de 300 lei, iar permisul de port armă se eliberează în 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?