Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Călugări bolnavi, izolaţi la mănăstire


Doi călugări bolnavi, de la Mă-năstirea Mușunoaiele, au nevoie urgentă de ajutor. Din cauza nămeților, lăcașul de cult este izolat, iar autoritățile locale din Fitionești încearcă de două zile să ajungă la ei. „Acționăm cu o volă, dar înaintăm greu. Sperăm să ajungem la mănăstire cel mai târziu sâmbătă seară, ca să putem prelua călugării, pentru  a-i transporta la spital. Altfel, vom chema elicopterul SMURD”, ne-a declarat, aseară, primarul Iordache Cazacu.
Potrivit acestuia, situația de la Mușunoaiele este singura care îi dă de furcă deoarece, până acum,   s-a reușit curățarea tuturor drumurilor și nu există niciun sat sau cătun izolat. „Acționăm cu două utilaje și patru oameni. Avem un tractor cu lamă și o volă, cu care am înlocuit buldoexcavatorul, care s-a defectat”, a precizat primarul. Acesta a adăugat că a avut grijă să le asigure din timp hrană și lemne persoanelor defavorizate, pentru ca ele să nu aibă de suferit din cauza viscolului și a zăpezii.
Iordache Cazacu și-a exprimat, însă, indignarea la adresa Instituției Prefectului care, în aceste zile, nu a ajutat comunitatea locală în niciun fel. „Toată săptămâna m-au sunat și m-au întrebat de ce am nevoie și mereu am răspuns: de combustibil și o volă! Nu mi-au trimis nimic! Ne-am descurcat singuri, cu cele două utilaje ale noastre. Motorină am cumpărat mai mult cu banii mei, că nu-mi puteam lăsa oamenii de izbeliște. Celor de la Prefectură nici nu le-am mai răspuns la telefon. Noi nu vrem să fim considerați nici idioți, nici să-și bată cineva joc de noi!”, a mai spus primarul Cazacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?