Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Becali a adus utilaje de deszăpezit în Vrancea


   Patronul echipei de fotbal Steaua București, Gigi Becali a ajuns azi-noapte în fața Consiliului Județean Vrancea și a fost așteptat de peste 100 de vrânceni care și-au manifestat dorința de a-l ajuta pe latifundiar la deszăpezirea județului. Primele două încărcătoare cu lamă mari, de tip volă au și fost direcționate către comuna Dumitrești, unde sunt izolate în acest moment peste 1500 de persoane. Becali a promis că va mai aduce în Vrancea 12 încărcătoare cu lamă și 1000 de lopeți. „Fac apel la locuitorii din Vrancea să participe la acțiunea de deszăpezire. Nu voi pleca de aici (n.r. Vrancea) până când nu se va deszăpezi tot județul. Îi așteptăm în fața Consiliului Județean Vrancea. Utilaje avem, lopeți avem, dar avem nevoie de forță de muncă. Ca să terminăm azi. Va fi o tabără de lucru și nu plecăm până nu rezolvăm problema. În câteva zile rezolvăm situația”, a spus Gigi Becali, care a cumpărat 40 de perechi de bocanci, șosete, mănuși și fesuri pentru cei care vor face parte din echipa sa. La rândul său, un focșănean care a venit în fața Consiliului Județean Vrancea a precizat că va participa la acțiunile de deszăpezire pentru a ajuta semenii săi. „Am ieșit din casă pentru a da o mână de ajutor celor care au nevoie de noi. Doar nu o să stau în casă, să rup patul”, a spus un focșănean.  Deoarece oamenii din Focșani nu au ieșit în număr mare pentru a merge la dat zăpada, Becali a chemat întăriri de la București.

23 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?