Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

O mamă de 17 ani şi copilul său de un an, găsiţi de poliţişti în gară


   O mamă de 17 ani, din județul Bacău, și copilul ei de un an au ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, ieri. Tânăra mamă și copilul ei s-au adăpostit în Eurogara Focșani, fiind găsiți de polițiștii de la Transporturi Feroviare. Pentru că starea de sănătate a micuțului nu era tocmai bună, polițiștii au chemat ambulanța, care i-a transportat pe cei doi la spital. Mama și copilul, care trăiesc mai mult pe străzi, au fost internați la Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean, cel mic fiind răcit.
   De asemenea, paramedicii de pe echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale unui număr de opt persoane care se aflau în situații critice. Aceștia au intervenit în Focșani, Adjud, Păunești și Pufești. Astfel, paramedicii din cadrul Secției de Pompieri Adjud și Detașamentului de Pompieri Focșani au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă.
   Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se numără afecțiunile cardiace, intoxicațiile etanolice și diferite traumatisme.
   Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au continuat și misiunile de patrulare, pentru identificarea persoanelor fără adăpost din municipiile Focșani și Adjud. În Gara Adjud, paramedicii au găsit-o pe Liofida B., de 45 ani, care prezenta insuficiență respiratorie, subfebrilitate și stare generală alterată. După ce i-au acordat primul ajutor calificat, paramedicii au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?