Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

La 14 ani, s-a iubit cu un bărbat mult mai în vârstă


O copilă de 14 ani, din Gura Caliței, și-a pus pe drumuri tatăl. Tânăra a lipsit mai multe zile de acasă, iar când s-a întors i-a spus părintelui că ar fi fost violată. Acesta au mers repede la poliție și au reclamat presupusul viol. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că de fapt fata s-a iubit de bună voie și nesilită de nimeni cu un bărbat mai în vârstă decât ea.
Potrivit anchetatorilor, copila obișnuiește să își „țină pe jar” părintele, în grija căruia a rămas după ce mama a plecat la muncă în străinătate, lipsind cu zilele de acasă. De teamă că s-ar putea întâmpla ceva cu fata, și așa scăpată de sub control, bărbatul a declarat-o ca dispărută. Surpriza a fost că aceasta a fost găsită în locuința unui bărbat, cu care se iubea.
Pe numele bărbatului, care se numește Costel P., a fost întocmit dosar penal, dar omul ar putea fi cercetat doar pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu o minoră, nu și de viol, din moment ce amorul s-a consumat de bună voie.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au confirmat existența dosarului pe rolul instituției. „Există un dosar pe rol, care nu a fost soluționat și în care încă se fac cercetări”, a declarat  Marinela Arginteanu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Unele surse oficiale susțin că fata nu ar fi tocmai ușă de biserică și s-ar mai fi iubit și cu alți bărbați, chiar și cu un băiat de 15 ani, care, la rându-i, a fost reclamat la poliție. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?