Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Ţăranii vor plăti impozit pentru grâul din arendă


Å¢ăranii au ajuns bătaia de joc a guvernului PDL, care nu știe ce taxe și impozite să mai inventeze pentru a aduce bani la buget pentru camarila de partid. Zeci de mii de vrânceni vor trebui, de la începtul acestui an, să plătească un impozit de 16% pe veniturile obținute din arendarea terenurilor. Toate contractele de arendă vor trebui înregistrate la Fisc, nu doar la primării.

Å¢ăranii au fost loviți cu încă un impozit de către Guvernul PDL condus de Emil Boc. Deși nu a fost în stare să le ofere un sprijin pentru a-și lucra pământurile, guvernanții PDL s-au gândit să le mai ia și din veniturile pe care le obțin din arendarea terenurilor. Măsura îi afectează în special pe cei mai vârstnici dintre agricultori, cei care nu mai au puterea să lucreze terenurile și le-au arendat unor societăți comerciale sau altor țărani.
Modul în care este calculat impozitul pe venitul din arendarea terenurilor este precizat în Ordonanța de Urgență 125 din 2011. Astfel, venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor „determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut”. Acesta este prevăzut în contractul încheiat între proprietarul terenului și arendaș. „Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. Impozitul astfel calculat și reținut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut”, se arată în OUG 125 din 2011.
Dacă arenda se exprimă în natură, „evaluarea în lei se va face pe baza unor prețuri medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene, ca urmare a pro-punerilor direcțiilor terito-riale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal”.
Arendatorul poate opta pentru determinarea ve-nitului net în sistem real, caz în care impozitul se stabilește de către organul fiscal. Contractele de arendă trebuie înregistrate în termen de 15 zile la Finanțe. „Contribuabilii care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de 15 zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent”, se arată în actul normativ.

Impozitul pe arendă „este o aberație”

Introducerea contractelor de arendă îi nemulțumește pe agricultori. Å¢ăranii spun că nu au bani să plătească acest impozit, mai ales că, de multe ori, arenda este destul de mică. „De unde să le mai dăm bani și pentru asta? Abia luăm un sac de grâu pentru terenul pe care l-am dat în arendă, de unde să le mai plătim și lor. Nu se mai satură cu taxele și impozitele lor. E mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Numai atunci aveai cotă și trebuia să dai la achiziții pentru fiecare copac și animal pe care îl aveai în gospodărie”, ne-a spus Caliopia C., din Vânători.
Decizia impozitării terenurilor i-a surprins chiar și oficialii Direcției Agricole. Directorul executiv Costică Neață spune că probabil impozitul a fost ideea unor oameni care nu au crescut în viața lor o vacă. „Este o abe-rație. Nu am auzit de așa ceva. Dacă este adevărat înseamnă că a fost făcut de oameni care nu au crescut o vacă și nu au dat cu sapa în viața lor”, a afirmat directorul Costică Neață.

Impozit dublu pentru agricultură

Arendașii spun că este „o aberație” care introduce dubla impozitare pentru aceeași activitate agricole. Vicepreședintele Ligii Aso-ciațiilor Producătorilor Agricoli, Constantin Bazon, spune că o asemenea decizie va avea ca efect creșterea suprafețelor lăsate pârloagă de către țărani. Impozitul înseamnă, în fapt, o cheltuială în plus pentru agricultori, mai ales într-un an greu pentru țărani. În Vrancea, a fost compromisă cultura de rapiță, iar producția de grâu este estimată să fie mai mică cu 30-50% față de anul trecut. În plus, cheltuielile cu lucrările agricole au fost mai mari cu 15-20% din cauza secetei.  „Este o aberație. Eu deja am un contract, ca și societate co-mercială, cu proprietarul terenului. În baza acestui contract lucrez pământul, plătesc impozitele către stat pentru ceea ce muncesc și, din ce mai rămâne, achit arenda către țăran. De ce trebuie plătit un impozit în plus pentru ceea ce s-a plătit o dată?”, spune Constantin Bazon, vicepreședintele LAPAR.

Guvernul taie subvenții și introduce impozite

Deși este, practic, singura soluție pentru dezvolarea economică a României, agricultura a ajuns oaia neagră a guvernării pedeliste. În plină criză alimentară, când seceta a compromis suprafețe importante cu grâu din țară, guvernul pedelist condus de Emil Boc a tăiat speranțele pentru viață mai bună pentru milioane de țărani.
La sfârșitul anului, guvernul PDL a fost singurul care a tăiat subvenția pentru agricultori, aferentă anului 2011. După ce i-au amăgit timp de un an cu o subvenție de 173 euro/hectar, condu-cerea Ministerului Agriculturii a anunțat că aceasta nu va depăși 131 euro/hectar, respectiv 91 de la Uniunea Europeană și 37 euro de la bugetul statului. Aceasta înseamnă o reducere cu peste 40 euro a sumelor care trebuie primite de fermieri. Tăierea subvenției are loc în contextul unei toamne agricole dificile, cu costuri foarte mari pentru înființarea culturilor agricole.
Deși criza a lovit toată Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles nu au redus din subvenția alocată anului 2011. Doar oficialii de la București, incapabili să vadă potențialul imens al agriculturii au fost în stare să ia o asemenea decizie care va duce la falimentul multor exploatații agricole.

Arenda este mai mare în sudul Vrancei

Impozitul pe veniturile din arenda unui hectar de teren înseamnă, de cele mai multe ori, unul pe câteva sute de kilograme de grâu. Arenda este modică pentru zonele unde productivitatea este redusă și nu există mari producători agricoli. În schimb, pentru localitățile din sudul județului, precum Măicănești, Bălești, Ciorăști, arenda crește direct proporțional cu numărul fermierilor care vor să lucreze cât mai mult teren. De exemplu, la Bălești, arenda ajunge la circa 700 kilograme grâu la hectar, comparativ cu 400 kilograme la Vânători. „Se lucrează aproape tot pământul din comună. Cam 80% din teren este dat în arendă, adică 2.500 hectare din 3.600 existente la nivelul loca-lității. Se cultivă în special grâu, porumb și floarea soarelui”, ne-a spus Stancu Bălescu, primarul comunei Bălești.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?