Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Yeti, reţinut de grănicerii FSB în Inguşetia


Spațiul informațional rusesc a explodat miercuri după ce un oficial din Ingușetia a anunțat că grănicerii ruși l-au reținut pe Yeti, la intrarea în această republică din Caucazul de Nord. FSB (Serviciul Federal de Securitate), în subordinea căruia intră Departamentul de pază a graniței, a dezmințit categoric această informație.
La scurt timp, misterul Omului Zăpezii din Ingușetia a fost dezlegat de însuși autorul anunțului, și anume ministrul muncii și dezvoltării din Nazran, capitala ingușă, Baggaudin Marșani, relatează RIA Novosti și Itar-Tass. Acesta a explicat că nu a fost decât o campanie publicitară în scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă copiii orfani.
Miercuri, numeroase publicații electronice din Rusia au informat, citându-l pe Marșani, că grăniceri din cadrul Direcției FSB pentru protecția graniței în Ingușetia au reținut în pădurea Djeirah o creatură de doi metri înălțime, păroasă, foarte asemănătoare cu o gorilă sau Yeti.
Mai mult, tot cu referire la declarația ministrului, oamenii erau îndemnați să facă o vizită la Grădina Zoologică din Surhahi (o periferie a Nazran) unde ar putea să vadă misterioasa creatură. Cei care s-au aventurat până la zoo au fost îndemnați să doneze bani într-o cutie specială amplasată lângă cușca presupusului Om al Zăpezii. Toți banii colectați urmează să fie donați unor orfelinate din Ingușetia, a indicat ministrul.
După cum a aflat RIA Novosti, rolul lui Yeti de la zoo a fost interpretat de un pensionar de la Casa Veteranilor, care gestionează Grădina Zoologică din Surhahi. ‘L-am îmbrăcat într-un costum special, în glumă. Totul a fost o glumă, de fapt, pentru o cauză nobilă. Nu ne-am gândit însă că va avea un asemenea ecou. O mulțime de oameni au început să vină de ieri să-l vadă pe Yeti’, a declarat agenției de presă citate un angajat al Casei Veteranilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?