Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

A furat carnea, cârnaţii şi vinul vecinilor


O familie din Măicănești a rămas fără bucatele pregătite pentru masa de Crăciun, după ce acestea au fost furate de o vecină. Familia a tăiat porcul în Ajunul Crăciunului, a pregătit carnea și cârnații și aștepta cu nerăbdare prima zi de Crăciun ca să se înfrupte din bucatele pregătite cu migală. Dimineața următoare, membrii familiei au avut o mare surpriză. Carnea, vinul și cârnații nu mai erau nicăieri.
Oamenii și-au dat seama că un musafir nepoftit le-a trecut pragul și le-a luat bucatele, așa că au anunțat poliția. În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției Rurale Măicănești au ajuns la principalul suspect. O parte din bucatele furate au fost găsite pe masa Anișoarei B., de 41 de ani, o vecină a păgubiților. Aceasta locuiește la trei case distanță de victime și pentru că porcul este greu de crescut s-a gândit să fie și ea în pas cu lumea și să se cinstească așa cum se cuvine de Crăciun. Astfel, femeia a dat iama în bucatele vecinilor și a crezut că nimeni nu se va gândi că ea ar putea face așa ceva. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar acum este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Polițiștii au reușit să recupereze cam 70% din bunurile furate și le-au înapoiat celor care s-au chinuit un an să crească porcul, dar au rămas fără el într-o fracțiune de secundă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?