Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Elevii din Bilieşti i-au colindat pe credincioşi


Elevii Åžcolii cu clasele I – VIII din Biliești   și-au petrecut a doua zi de  Crăciun în biserica din comună, alături de credincioși și preotul paroh Dorel Paraschiv. Åžcolarii au spus poezii și au cântat colinde, conform tradiției.
Astfel, toți cei care au participat la slujba de luni s-au putut bucura, încă o dată, de miracolul nașterii lui Iisus Hristos, rolul magilor revenind elevilor de la Scoala Biliești, care au fost coordo-nați de profesoarele Laura Cojocaru și Constanța Mihu.
Colinda acestora nu a fost în zadar, copiii fiind răsplătiți cu dulciuri, fructe și cadouri, ce le-au fost oferite de părintele paroh Dorel Paraschiv. „Activitatea (de luni – n.r.) este una dintre acțiunile pe care școala le desfășoară în parteneriat cu biserica, dovedindu-se încă o dată că educația elevilor noștri este o preocupare comună a tuturor persoanelor ce reprezintă acest sat. Copiii au început colindatul încă de pe data de 23 decembrie, când am mers la primărie, fiind primiți și acolo cu multe cadouri. Eu le mulțumesc tuturor celor implicați în aceste activități, deoarece pe lângă timpul pe care l-au acordat organizării lor, s-au dedicat sufletește copiilor pentru ca și ei să ducă mai departe bucuria sărbătorilor de iarnă”, a declarat directorul scolii, Violeta Grigorică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?