Înainte cu o seară de Ajunul Crăciunului, mamele din comuna Dumitrești își scaldă copiii pregătindu-i pentru dimineața zilei de Ajun. Frumos îmbrăcați și cât mai curați, pentru a întâmpina nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, copiii, doi cât doi de obicei, merg pe la casele rudelor și vecinilor și le cântă la geam primul colind: „Bună dimineața la Moș Ajun”.
Profesorul pensio-nar de limba română, Aneta Pioară spune că până în se-colul al XIX-lea, cu acest colind mergeau numai copiii preșcolari, dar în zilele noastre merg și cei de vârstă școlară. „Bună dimineața la Moș Ajun/La Moș Ajun,/Åži mâine cu bine la Moș Cră-ciun,/La Moș Crăciun, /Foaie verde portocală/Noi suntem copii de școală/ Åži-am venit să colindăm,/Pe la case să urăm,/Rămâneți cu bine și fiți fericiți,/Să vă dea Domnul tot ce doriți/ La anul și la mulți ani!”.
Profesorul Aneta Pioară spune că „semnificativă este răsplătirea copiilor cu ofrande rezultate din primele grâne și fructe, pe care credința creștină le crede încărcate cu virtuți speciale, asigurarea ferti-lității naturii și a sănătății oamenilor”.
Tot în dimineața zilei de Ajun, gospodinele din satele comunei Dumitrești se trezesc de dimineață și într-o curățenie desăvârșită pregătesc turtele pentru împărțit la vecini și fini. Turtele făcute cu câteva zile înainte, se înmoaie într-un sirop făcut cu rom, zahăr și vanilie, se așează în straturi pe farfuriile întinse pe masă, pritre care se presară nucă râșnită și amestecată cu zahăr și vanilie. Deasupra farfuriei se pun fructe și bomboane. În fiecare farfurie sau strachină din lut se pune câte o lumânare, se aprinde tămâie, fiind tămâiată toată casa și toți membrii familiei, moment în care se și dă prima strachină de pomană, după care femeile duc de pomană și la alți gospodari. „Foarte mulți oameni se întreabă care este semnificația acestui fel de turte care se dau de pomană în Ajun de Crăciun. Ei bine, se spune din moși strămoși că turtele simbolizează scutecele pregătite pentru micuțul Iisus Hristos”, a mai adăugat Aneta Pioară.
Colindul de seară prevestește nașterea Mântuitorului
În seara de Ajun, tot copiii mici, organizați în cete de doi-trei, merg la toate casele din sat dintr-un capăt la altul și colindă. Textul co-lindului este pe temă creștină sau după caz laică. Colindele pe temă creștină au subiectul inspirat din Biblie: „O, ce veste minunată”; „Noi umblăm să colindăm”; „La poartă la Åžtefan Vodă”; „Trei păstori”. „Cuvântul colinde vine din latinescul calende, care la romani avea o importanță deosebită, desemnând începutul fiecărei luni. Cei vechi au început să confunde cuvântul calendar cu calendele lui ianuarie, care se mai numește și cărindar. Prin rotacizare consoana «l» a devenit «r» de unde ne-a rămas și forma de corind-corindă, specifică Maramureșului”, a mai spus Aneta Pioară.
La unele colinde pe temă creștină, biblică, găsim ca refren: „Velerim și Veler Doamne”, care a devenit apoi „Alerui Doamne”, ce vine din formula creștină „lăudat să fii Doamne”. Colindele cu textul laic au fost inspirate din muncile agricole gospodărești, unele având chiar tentă satirică. „Scoală gazdă din pătuț/Florile dalbe/, Åži ne dă un colăcuț/ Că mămuca n-o făcut/Sită rară n-o avut/Până sit-o căpătat/Covata i s-o crăpat”. Semnificația este, după stu-diile făcut în localitate de profesorul Aneta Pioară, una simplă. Obiceiul, spune aceasta, ținea și ține și acum să asigure fertilitatea ogoarelor și câmpurilor, să dea sănătate îmbibată cu voioșie celor din casele colindate așa cum reiese din formulele finale: „Cruce-n casă, cruce-n masă/Rămâi gazdă sănătoasă/Colindăm, Doamne colind”.
„La noi, zestrea traco-getică a rămas necunoscută, dar am reconstituit fenomenul de colind din elementele indo-europene ancestrale deduse cu aproximație din fondul comun al obiceiurilor europene. Se colindă după tradiție și obiceiuri străvechi tot satul. Se începe de la o margine a satului și se termină în cealaltă, indiferent de starea materială sau socială a familiei. Tot de tradiție ține și faptul că e bine să primești colindătorii pentru bunul mers al casei. Omul care refuză colindătorii nu ajunge niciodată ca să prospere. Astăzi se obișnuiește ca unele cete de colindători să meargă numai la anumite case, la rude sau la familii mai bogate. Cetele de colindători se opresc la ultima casă colindată, numără banii strânși și îi împart între ei în mod egal”, a mai precizat Aneta Pioară.
Cântecul de stea, de la Crăciun până la Bobotează
Altă formă de colindat la Dumitrești este Vicleiul – Steaua sau Cântecele de stea, ori Teatrul irozilor cum se mai zice. Versurile Cântecelor de stea sunt inspirate din Biblie, autorii fiind cunoscători familiarizați cu textele biblice. La Dumitrești, copiii mai mari se organizează în cete de câte trei-patru sau cinci, își confecționează o stea mare cu diametrul de aproximativ 70 de cm din diferite materiale. De vârfurile celor cinci colțuri ale stelei se prinde un material sub formă de bandă, care se îndoaie obținându-se ceva asemănător cu o roată de car, care se fixează într-un băț sau proțap așa încât să fie ușoară. În mijlocul stelei se aplică o icoană cu Nașterea Domnului, apoi steaua este împodobită cât mai frumos cu panglici din hârtie criponată sau mate-riale textile ori beteală. În partea de sus se agață un clopoțel. Cu acest colind se umblă din ziua de Crăciun și până la Bobotează. În trecut, copiii se îmbrăcau în costum popular. În prima parte a versurilor se cântă: „Trei crai de la răsărit/Spre stea au călătorit/Åži-au mers după cum citim/Până la Ierusalim”. În partea a doua se recită: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/Steaua luminează/Åži adeverează/Fecioara Maria/Naște pe Mesia”.
Profesorul Aneta Pioară spune că până la 23 august 1944, de când s-a instalat puterea comunistă în România, profesorii și învățătorii mergeau împreună cu elevii la colindat prin tot satul. Ulterior, acest lucru a fost declarat ilegal și s-a așternut tăcere. După evenimentele din decembrie 1989 din țara noastră, când românii au scăpat din nou de prigoana împotriva cre-dinței și obiceiurilor strămoșești, cadrele didactice au colindat din nou satul cu elevii. „Au ieșit gospodarii pe prispa casei împreună cu copiii, cu nepoții și au ascultat toate colindele. Unii plângeau de bucurie. Părea un concert transmis de undeva de sus, din ceruri, dirijat de un înger nevăzut. Am colindat până târziu în noapte, aproape de miezul nopții. Ne-am oprit la o casă unde s-au împărțit banii copiilor. Erau tare fericiți, iar noi bucuroși că am reînviat o tradiție interzisă de comuniști”, a încheiat Aneta Pioară.
