Într-unul din apartamentele primăriei Focșani, doi soți a căror viață se află pe muchie de cuțit se luptă din răsputeri cu bolile grave de care suferă, în speranța ca măcar unul dintre ei să mai reziste cel puțin cinci ani, să-și vadă măcar unul dintre cei doi copii pe picioarele lui. Între zidurile apartamentului în care nu mai au nici căldură nici apă caldă, ei trăiesc, în tăcere, o dramă zguduitoare pe care încearcă să o țină departe de sufletele celor doi copii eminenți pe care îi au: o fetiță în clasa a IV – a și un băiat într-a VII-a. Marinela Sabo are cancer ovarian cu determinări secundare și hepatice, stadiul IV, iar soțul său, Alexandru, are ciroză, encefalopatie hepatică și ulcer varicos care i-a necrozat aproape, ambele picioare. Cu toții viețuiesc din 500 de lei lunar. Cine dorește să ajute cumva acești oameni și mai ales pe copiii lor acum, în prag de Crăciun, o poate face contactându-i direct la numărul de telefon 0720.388.099.
Drama fără precedent a familiei Sabo am aflat-o în urma unei scrisori trimisă de cititorii noștri la redacție. Vă prezentăm impresionantul lor apel la solidaritate înaintea poveștii pe care o vom relata mai jos, și pe care am aflat-o ieri seară, direct de la cei doi părinți atât de greu încercați. Åži dacă omenia nu a dispărut de tot, dacă fiecare om care este mamă sau tată, fiu sau fiică vor încerca să se pună măcar puțin în pielea acestor nefericiți, cu siguranță existența lor se va schimba în bine… „Suntem un grup de oameni din Focșani care vă roagă din suflet să faceți un mare bine unei familii din orașul nostru, grav bătută de destin. Se numesc Marinela Sabo, de 42 de ani și Alexandru Sabo, de 41 de ani, doi soți grav bolnavi și cu doi copii de crescut, unul în clasa a IV-a, Elena – 10 ani și Cosmin în clasa a VII-a, de 13 ani. Acești oameni sunt diagnosticați cu două boli cumplite: Marinela are neoplasm ovarian cu determinări secundare și hepatice, iar soțul, Alexandru, ciroză hepatică, encefalopatie hepa-tică. Sunt atât de necăjiți încât nu au nici ce pune pe masă celor doi copilași pe care-i cresc cu mare dragoste și care sunt lumina ochilor lor. În afară de faptul că sunt grav bolnavi, stau cu chirie în cartierul Sud din Focșani, nu au apă și nici căldură, iar în afară de pensia lor mai au și credite bancare. Noi, câțiva oameni care am aflat de ei îi ajutăm cum putem, când și când, dar atunci când mai multe forțe se unesc, ajutorul este mai mare. De aceea vă rugăm din suflet să vă alăturați nouă și făcând public acest caz atât de grav, viața lor și mai ales a celor doi copii va fi, poate, mai ușoară. Orice ajutor este binevenit pentru această familie, de la mâncare până la haine, detergenți și mai ales bani. Vă rugăm să vă opriți privirea asupra acestui articol și să facem ceva, oricât de mic, pentru acești oameni care nu se bucură de nimic și pe care boala nemiloasă îi usucă din picioare și pentru acești copilași care au nevoie de noi. În speranța că rugămintea noastră va fi ascultată vă mulțumim din suflet. Puteți contacta familia la telefon 0720.388.099”.
Supraviețuirea după aflarea diagnosticului
Până acum cinci ani, Marinela, Alexandru și copiii lor își trăiau, ca orice familie modestă, dar împlinită, existența. Până să se închidă fabrica, el lucra ca muncitor la Insta Electric, iar ea, confecționeră într-o fabrică de confecții din oraș. Amândoi se străduiau să le asigure celor doi copii necesarul unei vieți decente și s-au aplecat asupra educației lor cu toată atenția și dragostea. Astfel, an după an, fetița și băiatul le-au bucurat inimile obținând mereu, premiul I. Cînd li s-a oferit posibilitatea de a se muta din cămăruța în care locuiau, într-un apartament cu două camere închiriat de primărie, au crezut că existența li se așează, în sfârșit, pe făgașul normal. Au făcut un împrumut bancar de 4400 lei ca să achite suma impusă de închirierea apartamentului și și-au cumpărat lucrurile atât de necesare într-o gospodărie. „Nu ne gândeam pe atunci că ne vom îmbolnăvi atât de grav, am zis că vom reuși să ne plătim ratele la bancă din două salarii, chiar așa mici cum erau. Am zis să avem tot ce ne trebuie… Åži uite, acum, frigiderul cumpărat atunci, în loc să fie plin cu alimente, este plin cu medicamente….”, a spus Marinela.
Boala l-a lovit mai întâi pe Alexandru. Pe negândite. În urmă cu șase ani. „Mi se părea că am burta cam mare și m-am dus la medic. După analize, mi s-a spus clar: ciroză hepatică. Mi s-a scos apa o dată. Apoi situația s-a agravat. Stau numai cu tratament. Iar din octombrie încoace, o săptămână acasă, una în spital. A trebuit să mă pensionez pe caz de boală. Pensia este de 480 de lei. Åži numai medicamentele mele costă, lunar, 300 de lei”, a spus Alexandru. După ce a reușit să treacă peste momentele de disperare în care au aruncat-o boala soțului ei, Marinela a devenit omul de bază al casei. A încercat din răsputeri să aducă echilibrul în familia ei și a crezut cu tărie că voința și dragostea pentru copii o vor ajuta să treacă peste orice. Dar… „Anul trecut, în luna august am făcut o ecografie banală. Mă umflam în burtă și nu știam de ce. Atunci mi s-a descoperit tumora ovariană. O tumoră lichidă motiv pentru care nu mi s-a recomandat operația. Am aflat brusc, într-o secundă că am cancer. Stadiul IV. Diagnosticul a venit ca o palmă peste față”, a explicat Marinela. A intrat în depresie, au fost zile și nopți de chin și apoi… „Am zis că nu se rezolvă nimic cu lacrimi și cu statul în pat. M-am luat cu copiii, am avut aproape vecinii, familia.. Åži am început lupta”, spune.
„Nu cer decât încă cinci ani de viață”
Amândoi foarte bolnavi, au discutat cu cărțile pe față și au decis să lupte împreună pentru viață. Copiii, prea mici, au încă mare nevoie de ei! Așa că… „am decis să spunem Nu! Nu suntem bolnavi! Indiferent ce boală ai, contează și mentalul. Ne dorim măcar ca unul din noi, să primească doar încă cinci ani de viață… Să ne vedem măcar unul dintre copii angajat, pe picioarele lui… Ca să-l susțină și pe celălalt”, a explicat Marinela. Iar copiii, chiar dacă doar bănuiesc pericolul ce le paște familia, sunt absolut remarcabili. În carnetele lor sunt note excelente, cum nu vezi în destule dintre carnetele multor răsfățați ai sorții. În plus, așa mici cum sunt, au ajuns experți în ajutorarea propriilor părinți. Fetița știe clar ce și de unde se iau și cât costă medicamentele pe care este trimisă să le cumpere atunci când părinții își permit. Iar băiatul a învățat să facă cele mai bune cumpărături. Åžtiu amândoi că nu sunt bani, că tot venitul familiei depășește cu foarte puținn 500 de lei, asta dacă adună și alocațiile lor. Așa că nu au pretenții. „Nu au calculator, nici internet, lucrează totul cu pixul pe hârtie. Facem socoteli cu capul și din când în când, dacă este neapărată nevoie mai verificăm cu calculatorul de pe telefon. Așa învățăm noi”, explică Marinela.
„Sunt luni în care nu ne permitem amândoi medicamentele”
Cu o rată la bancă de 250 lei lunar, la care se adaugă cheltuielile impuse de veșnicele internări – „știți, în spital nu au medicamente, trebuie să le cumpărăm” – plus achitarea facturilor și nevoile la limita strictului necesar ale copiilor, celor doi soți nu le rămân aproape niciodată bani pentru medicamentele obligatorii bolilor lor. „Nu se dau toate gratuite sau compensate, sau nu le găsim așa, ci doar cu bani. Au fost luni în care pentru medicamentele soțului am dat și 300 de lei. Eu… eu sinceră să fiu… am medicamente de luat dar… nu le mai iau. Nu avem bani. Sunt perioade în care din 80 de lei trăim toată luna… Åži apoi, știți, analize trebuie să facem mereu și se știe că nici astea nu sunt gratuite”, spune Marinela.
De cele mai multe ori, femeia se rezumă la a face ședințele de chimioterapie din trei în trei săptămâni. Åži trăiește, neputincioasă, efectele pe care le au acestea asupra propriului organism pe care nu are bani să-l ajute cu alte medicamente sau chiar alimente… Datori la întreținere aproape 4000 de lei, fără apă caldă și căldură (tăiate pentru neplată) bieții oameni zâmbesc trist când îi întrebi dacă pe copiii lor eminenți îi va vizita, anul acesta, Moș Crăciun. „Ei îl așteaptă. Dar nu cred că va veni… Cel puțin deocamdată. E prea sărac. Dar măcar mai petrecm un Crăciun împreună. Åži pentru asta, îi mul-țumim lui Dumnezeu în fiecare zi”…
