Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Moţiunea USL: “După 22 de ani, democraţia este în pericol”


Moțiunea de cenzură depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului se intitulează „După 22 de ani, democrația este în pericol”, iar semnatarii susțin că scopul demersului puterii de a comasa alegerile din 2012 este, de fapt, fraudarea acestora. „Proiectul privind comasarea alegerilor este un demers discreționar, unilateral și antidemocra-tic al actualei puteri, elaborat fără consultarea societății civile, și impus prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuația democratică”, se arată în moțiunea de cenzură.
Comasarea alegerilor este un simulacru de procedură legislativă, susțin inițiatorii. În textul moțiunii se precizează că argumentul principal invocat în susținerea acestei anomalii nedemocratice care este legea comasării alegerilor, a fost reducerea cheltuielilor din fondurile publice. „Acest argument enunțat de domniile voastre, stimați guvernanți, este hilar și totodată revoltător”, susțin inițiatorii.
Aceștia subiliază că manda-tul de ales local, respectiv de parlamentar sunt guvernate de regimuri juridice distincte. De asemenea, în moțiune este susținut faptul că prelungirea mandatelor aleșilor locali în funcții înseamnă schimbarea regulilor în timpul jocului. „Modificarea în acest moment a Legii 215/2001 în sensul măririi duratei mandatului de ales local, nu se poate aplica decât viitorilor aleși locali, în niciun caz celor aflați acum în funcție, pentru că asta ar însemna o încălcare a princi-piului conform căruia «Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactive»”, scriu inițiatorii moțiunii de cenzură.
Ei adaugă că nu se întrunesc niciuna dintre condițiile special prevăzute de lege care să justifice prelungirea mandatelor actualilor aleși locali. În textul moțiunii se precizează că fraudarea alegerilor este „adevărata miză a comasării alegerilor”. „Întreaga procedură de angajare a răspunderii este una abuzivă, nedemocratică și adâncește criza de legitimate cu care deja vă confruntați (…) Promovând legea comasării alegerilor, prin procedura angajării, veți reporta această criză de legitimitate și pentru următorii 4 ani. Vom avea aleși locali nelegitimi, un Parlament nereprezentativ, pe modelul celui din ultimii ani când ați forțat crearea unui grup parlamentar de tansfugi politici, împreună cu care ați dat naștere unei majorități toxice nesocotind voința electoratului”, se mai arată în textul moțiunii.
USL a depus, joi, moțiune de cenzură urmare a asumării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor. Președintele PSD, Victor Ponta, a anunțat, imediat după ce premierul Emil Boc și-a asumat răspunderea pe legea pentru comsarea alegerilor, că opoziția depune joi moțiune de cenzură, iar dacă aceasta nu trece de Parlament USL va contesta legea la Curtea Constituțională.
Conform Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Sena-tului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor. Dacă Guvernul nu a fost demis prin moțiunea de cenzură, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?