În fiecare dimineață, mă trezesc la comandă. De îndată ce aud cuvintele „Another day is gone” (ironia este că, în cazul meu, tocmai începe o nouă zi!), rămân încă un minut în pat, cât pentru a prinde puțin din vocea relaxantă a lui Michael Jackson, din melodia „You are not alone!”. Apoi, la foc automat, mă împart în trei direcții, fugind încolo și încoace, poate chiar pierzând un papuc pe drumul meu dinspre bucătărie spre oglindă, dinspre oglindă spre șifonier.
La școală, în pauze, ascult la radio cele mai noi hituri și uneori, rămân stupefiată dându-mi seama că, la urma urmei, nu pot distinge mai mult de două versuri din nu știu ce cântec modern, care face furori. Lumea fredonează niște „la la la”-uri imprecise, cu senzația că a prins linia melodică a unui cântec de altfel prea confuz pentru a fi reprodus.
Ce e IN și ce e OUT!
Oricum, trebuie să fi urmărit destul MTV-ul pentru a te putea considera „un adolescent de lume” căci, între tineri, discuțiile se vor opri odată și odată asupra unui DJ la modă sau asupra unui videoclip popular, pe care dacă nu știi să-l comentezi, riști să fii privit ca un neinițiat de cea mai joasă speță.
De ce să nu fii informat? Videoclipurile sunt extrem de distractive și cred că viața ar fi tare cenușie fără ele. O sursă de amuzament mai generoasă nu cred că există: de la clișee, garderobe spectaculoase, machiaje, expresii faciale și până la jocul actoricesc, toate sunt atât de studiate încât trebuie gândite în alb și negru. Fie le primești cu suspansul unei revelații, fie râzi copios, presimțind ridicolul.
Dușmanul din umbră
„Râdeți voi, râdeți, dar nu e râsul vostru!” ar putea spune un părinte mai prevăzător, intuind un adevăr ce ne pândește pe toți: videoclipurile sunt o armă cu două tăișuri. În spatele strălucirii, se ascund cântăreți care se văd nevoiți să îmbine două elemente disonante: industria cu muzica. Astfel, rezultatul de pe ecran e o sinteză între ceea ce vrem să vedem și ceea ce suntem învățați să acceptăm. Pornind de la realități general acceptate, artiștii își proiectează în așa măsură clipurile astfel încât să asociem nevoile noastre cu muzica lor. Piața e competitivă pentru că, deși strategiile sunt clasice și facile, amprenta fiecărui practicant e diferită. Tehnicile nu sunt numeroase: ori e ambalat totul într-o imagine sexy; ori apar scene de violență care trec drept dovezi măgulitoare pentru duritatea protagonistului; ori se succed cu rapiditate coregrafii din cele mai nebunești asortate cu priviri intense care străbat ecranul, însă legătura stabilită cu adolescentul e mereu proaspătă și întrucâtva capricioasă.
Steaua mea de pe Walk of Fame
Ce să îi mai spui însă unei adolescente, determinată să își pună la bătaie dexteritatea și să obțină coafura tip „fundă” a lui Lady Gaga? Nimic! Sub umbrela originalității, o astfel de tânără uită de propriul ei stil… poate i se pare justificat să facă așa.
Stilul adolescenților poate fi un pic întârziat ce-i drept, cu multe elemente copilăroase sau poate trăda prea multe din atitudinea autorului, dar asta nu înseamnă că soluția stă în substituirea sinelui cu alte și alte influențe străine…
O față nouă pentru ritmuri uitate
Doar trecând fugitiv de la un canal de muzică la altul, am putut observa foarte rapid ce anume individualizează un videoclip. Nu pretind că aș fi vreo specialistă, dar rețetele comerciale sunt așa evidente, încât, dacă se dă la o parte voalul glamour, nu rămâne decât o jenantă demascare. Pe de altă parte, nu îmi place să mă prăbușesc în sentințe… mai există și filmulețe de bună calitate, care au ambiția de a-și da mâna cu trecutul, cu toate că și în acest caz, elementele șocante nu pot lipsi. Ca și cum, fără acestea, publicul s-ar declara dezamăgit… Dintre excepțiile în cauză, se detașează clipul melodiei „Moves like Jagger” al trupei Maroon 5, în colaborare cu Christina Aguilera. Fiind un omagiu mai mult sau mai puțin subtil adus artistului Mick Jagger (vocalistul principal al trupei Rolling Stones), ceea ce încearcă Adam Levine să transmită noii generații este teribil de amuzant: poți cuceri fete cu mișcările de dans ale lui Jagger! În afară de mesajul acesta frivol și care seamănă a ghid americănesc, gen „Seducția în trei pași”, muzica altor vremuri reușește să-și facă loc în inimile adolescenților de azi.
Nu știu dacă invazia de videoclipuri e de vină, dar din ce în ce mai des, văd fete care merg pe stradă cum ar merge pe podium și nici nu mă mai mir: așa cred că se plimbă și Britney în luxosul Los Angeles căci, vorba dramaturgului, viața e un spectacol!
Cristina STANCU
Colegiul Național „Unirea”, Focșani
