Cred că de când, în chinuri, m-a expulzat mama pe planetă, undeva în creierul meu se forma încet, dar sigur, această întrebare atât de gingaș formulată în titlu. De ce, mamă, de ce? „Altă țară n-ați găsit? Polonia, Japonia, Burundi, oriundi”, zic domnii de la Fără Zahăr, dar cum raiul nu pare să se găsească în nicio altă țară, eu o întreb pe mama: altă planetă n-ai găsit? Kronos, Vulcan, Romulus, oriundi…
Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu au avut un spectacol sâmbătă seară, în Crângul Petrești, organizat de Centrul Cultural Vrancea. Spre surprinderea mea, au venit foarte mulți oameni. Spun spre surprinderea, nu pentru că Bobo și Bobi nu ar fi foarte tari, ci întrucât genul lor muzical nu e tocmai unul care să umple stadioane la Untold sau imașuri la Electric Castle. Dar show-ul de stand-up comedy al lui Bobi și vocea extraordinar de versatilă a lui Bobo, versurile lor de un umor hâtru, când subtil, când dadaist, solo-urile de chitară, muzica „folk alternativ” de Dorohoi (de unde sunt originari cei doi), i-au făcut pe oameni (de la copii până la pensionari) să râdă, să cânte, să aplaude și să se bucure.
De ce te-a mâncat, mămică, limba? Așa sună telefonul meu, cu melodia Fără Zahăr, încă din noiembrie anul trecut, atunci când domnii din Dorohoi au făcut un popas de câteva ore în Focșani, la clubul cu un copac, pe nume Havana. Și atunci, ca și sâmbătă seară în Crâng, Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș ne-au spus despre noi, cu permanentele noastre conflicte pe teme de nimic (Întregul univers devine glumă/ Când ne certăm că roșia nu-i legumă), despre România, cu dramele ei transformate de mass-media în telenovele (Îmi pare rău de ce-am făcut şi regret şi vreau să mor/ Şi-am chemat televiziunea să mă tai în faţa lor!), cu meschinăriile noastre (Mi-am luat familia și-am mers cu ei la mare/depărtare/ Să văd meduza, mă tem/ Și cașalotul/, n-avem/ Și-ntâi de toate să-i închid lu’ Nina botul/, cu cotul), despre dragoste (Cum iubește flacăra benzina/Cum iubește un miner lumina/Cum se tot iubesc actorii-n filme/Așa te iubesc și eu pe tine), despre frumusețe (Eşti frumoasă/Ca o adolescentă singur-acasă/Ca o ţuică înainte de masă/Ca o seara pe terasă cu prieteni cu care nu te-ai văzut de mult).
Râzi cu cei doi domni din Dorohoi, râzi până te ia plânsul. Ne culcăm cu miștoul în pat, îl punem la masă, îl îngrijim bine căci ne-a fost tovarăș de nădejde în tot drumul nostru prin istorie. Dar e precum speranța din cutia Pandorei. După ce toate relele au scăpat și bântuie lumea, cât mai poate ea ajuta?
P.S. Fiind fanul vostru numărul doi, vă rog nu uitați rugămintea post-concert, de a reveni pe la noi și cu Ada Milea. Live long and prosper!
P.P.S. Data viitoare, vă rog și „Hip hop ș-așa”.
