Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Noul Mers al Trenurilor schimbă şi rangul şi tarifele


Noul Mers al Trenurilor, care intră în vigoare din 11 decembrie și este valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) și Regio (R), pe unele magistrale fiind redusă durata călătoriei. În noul plan de mers 2011-2012 vor circula 70 de trenuri internaționale, din care 40 InterRegio, patru Intercity și 26 Regio, precum și 1.336 de trenuri în trafic local, 28 fiind Intercity, 198 InterRegio și 1.110 Regio, se arată într-un comunicat de miercuri al CFR Călători.
Duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Brașov-Curtici și 300 București-Oradea vor fi reduse, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. Astfel, dacă în prezent durata de parcurs a unui tren Rapid în relația București Nord-Brașov este de trei ore și 45 de minute, în 2012 aceasta se va reduce la două ore și 45 minute la un tren InterRegio.
De asemenea, din 11 decembrie vor fi noi legături directe cu trenuri InterRegio, între București și Bistrița, București și Târgu Mureș, București și Sibiu, Craiova și Brașov, Brașov și Sibiu, București și Timișoara, Satu Mare și Constanța, Constanța și Brașov.
Tariful la trenurile Intercity și Regio (fostele trenuri Personal) va fi păstrat, iar pentru cele de tip InterRegio se va practica un tarif intermediar între tariful celor două ranguri de tren Accelerat și Rapid (cu aproximativ 22 la sută mai puțin decât la Rapid și cu aproximativ 12 la sută mai mare decât cel de la Accelerat).
Prin tariful pentru InterRegio, abonamentele emise la trenurile Rapid vor scădea cu o sumă între 40 și 140 de lei pe abonament, iar cele de la trenurile Accelerat vor crește în medie cu 10 lei pe abonament.
Totodată, va fi aplicat un „procent de fidelitate”, care va menține un tarif conve-nabil la călătoria cu mai multe trenuri aparținând CFR Călători. Astfel, este vorba de reduceri de 10 la sută pentru două trenuri, 15 la sută pentru trei trenuri, 20 la sută pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult și 50 la sută reducere pentru copii. Biletul va putea fi folosit ca bon fiscal.
În noul mers al trenurilor se vor aplica simultan reducerea de anticipație și procentul de fidelitate la călătoria cu mai multe trenuri, vor fi reduse cu cinci la sută tarifele la biletele vândute prin sistemul online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuție. Totodată, sunt menținute ofertele comerciale existente, prin care se acordă reduceri la transportul feroviar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?