Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Prinţul de Bavaria în bordeiele de la Modruzeni


Delegația Casei Regale Bavaria – Bayern, condusă de Ludwig von Ba-yern, prinț de Bavaria a vizitat, pe parcursul vizitei de trei zile făcută la Filiala de Cruce Roșie Vrancea, și locuințele unor persoane de etnie romă din cartierul Modruzeni, Mărășești. Delegația a venit din partea Fundației Hilfsverein Nyphenburg e.V., partener cu tradiție al filialei vrâncene, pentru a vizita din nou proiectele Crucii Roșii, pe care le-au finanțat parțial sau chiar în totalitate. Potrivit celor spuse de Rodica Davidean, directorul instituției vrâncene de caritate, „situația extrem de precară a romilor din Modruzeni a întristat oaspeții. Delegația germană a fost însoțită, pe toată perioada șederii, de către directorul și președintele Filialei, iar punctual, pe proiecte, de către primarul Constantin Vlase, la Mărășești, și Neculai Ionescu, în calitate de primar, la Homocea”. De asemenea, directorul Crucii Roșii Vrancea a declarat că vi-zitatorii au fost foarte mulțumiți de ce au găsit în teren, cu privire la proiectele pe care le-au finanțat.
Astfel, investițiile de la Complexul Socio- medical II Mărășești și Clubul „De la A la Z pentru viață” Mărășești, pentru copiii de etnie romă, au fost găsite într-un stadiu mult mai avansat decât termenul stabilit prin contract. Totodată, au fost plăcut surprinși de viteza și de calitatea lucrărilor de construcții, dar și de implicarea autorității locale Mărășești, care a pus la dispo-ziție, pentru locația proiectului, un teren de peste 2.000 metri pătrați și care a contribuit direct la organizarea de șantier și la monitorizarea lucrărilor pe toata perioada construcției. „O supriză pentru delegație a fost vizita la Centrul Social și Clubul Copiilor «O șansă în plus pentru viitor» Homocea, unde atelierele de dezvoltare a abilităților de viață erau în plină desfășurare: Atelierul Creativ și Atelierul de Gastronomie. Cei doi oaspeți au servit prânzul la Club. «Bucătarii Iscusiți» de aici au pregătit masa cu preparate tradiționale românești, specifice zonei”, a declarat Rodica Davidean, precizând că vizita în teren a delegației s-a încheiat la Casa Bavareză Vârteșcoiu, unde oaspeții au petrecut cel mai mult timp, discutând cu fiecare vârstnic.
În ultima parte a celei de a treia zile a vizitei, s-au trecut în revistă toate proiectele Filialei de Cruce Roșie Vrancea și au avut loc discuții despre noi idei de proiecte pentru anul 2012, adaptate la nevoile locale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?