Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Pedeapsă blândă pentru învăţătoarea de la Chiojdeni


Învățătoarea care și-a luat liber cu de la sine putere pentru a desfășura activitatea de recenzor, a scăpat doar cu o atenționare. Consiliul de Administrație al Åžcolii din Chiojdeni a decis ca învățătoarea Monica Macovei să recupereze orele pierdute, cu promisiunea că nu va mai repeta niciodată greșeala făcută. „În cadrul Consiliului de Administrație al școlii, am discutat și am ajuns la concluzia că doamana învățătoare va trebui să recupereze cele cinci ore, în cele două zile cât a lipsit. Dânsa a mai primit o atențioanre, să nu se mai întâmple acest lucru pe viitor”, a declarat Ion Tudose, directorul Åžcolii cu clasele I-VIII din Chiojdeni.
Reamintim că învățătoarea Monica Macovei și-a luat concediu cu de la sine putere pentru a-și putea onora sarcina de recenzor și le-a dat, astfel, și elevilor de clasa a III-a o vacanță înainte de vreme. Toate acestea însă fără a înștiința și conducerea unității de învățământ, unde învățătoarea Macovei predă. Aceasta a profitat de faptul că directorul unității nu era în școală și a decis să nu mai vină la ore și să se dedice activității de recenzor.
Cei din conducerea Inspectoratului Åžcolar vorbeau, atunci când au aflat de incident, de diminuarea salariului pentru o perioadă, având în vedere că gestul învățătoarei nu era justificat și contravenea normelor pe care trebuie să le pună în aplicare un cadru didactic. În apărarea sa, învățătoarea a precizat, la puțin timp după producerea acestui incident, că nu și-a anunțat plecarea din cauza unei neînțelegeri cu se-cretara școlii din Chiojdeni.
În cazul cadrelor didactice care au desfășurat activitatea de recenzor, Ministerul Educației a emis o adresă prin care se preciza clar condițiile în care aceștia pot părăsi catedra. Astfel, în perioada 22 – 30 octombrie, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar au fost în vacanță. Ca urmare, cadrele didactice din sistemul național de învățământ, care predau la acele niveluri, au fost disponibile pentru a se implica în realizarea recensământului. Problema a fost că învățătoarea Macovei a respectat legislația doar pe jumătate, căci nu a informat conducerea școlii despre activitatea pe care urma să o desfășoare.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?