Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Coroane pentru eroi, de Ziua Armatei


Ziua Armatei Române a fost marcată ieri, printr-o serie de manifestări ce au avut loc la Monumentul Eroilor Independenței, din fața Tribunalului Vrancea. După oficierea serviciului religios, reprezentanți ai armatei și ai admi-nistrației publice județene au vorbit despre însemnătatea zilei, apoi au depus coroane de flori, în cinstea eroilor.

Monumentul Eroilor Independenței, din fața Tribunalului Vrancea, a fost „îmbrăcat” în coroane de flori, ieri. În fiecare an, pe 25 octombrie, se sărbătorește Ziua Armatei.
Militarii din Garnizoana Focșani au organizat o serie de manifestări dedicate acestei zile. După oficierea serviciului religios, reprezentanți ai armatei și ai administrației publice județene au vorbit despre însemnătatea acestei zile.
Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a arătat că Armata este un simbol, în fața căruia românii vibrează. „Ori de câte ori am ocazia să adresez un mesaj militarilor, sunt profund emoționat. Emoțiile mele sunt firești, pentru că am în față adevărați eroi, care nu au ezitat să își riște viața pentru a apăra angajamentele pe care și le-a asumat România ca stat membru NATO, angajamente pentru care mulți dintre camarazii dumneavoastră au plătit chiar cu viața, în Afganistan. Emoțiile sunt generate și de faptul că la Focșani există una dintre cele mai importante garnizoane ale Armatei Române. Aici își au cartierele generale Brigada 282 Infanterie «Unirea Principatelor» și Brigada 8 LAROM «Alexandru Ioan Cuza». Pot spune că cele două Brigăzi sunt unele de elită în cadrul Armatei Române din cel puțin două motive. Succesul dobândit în misiunile internaționale desfășurate în cadrul NATO și UE din Kosovo, Angola, Irak și Afganistan, dar și istoria și tradiția cu care se mândresc cele două unități. Ziua armatei este un prilej de sărbătoare și un prilej de evocare a activității dumneavoastră, a faptelor eroice ale camarazilor căzuți la datorie sau a înaintașilor dumneavoastră care au luptat în Războiul de Independență și în cele două Războaie Mondiale. Pentru noi, Ziua Armatei este un prilej de a vă arăta recunoștința atât dumneavoastră, cât și familiilor dumneavoastră”, a transmis Marian Oprișan.
La finalul ceremoniei, vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bârlădeanu, reprezentanți ai armatei, ai Primăriei Focșani, Consiliului Local, dar și șefi de instituții și reprezentanți ai Partidului Social Democrat au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor. Ce-remonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?