Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Spânzurat de grinda casei în construcţie


Un bărbat din Răstoaca și-a pus, ieri, capăt zilelor. El a fost găsit spânzurat de o grindă a casei la care a muncit toată vara pentru a o ridica. Ieri, polițiștii din Măicănești au fost sesizați despre faptul că Grigore M. s-a spânzurat la domiciliul său din comuna Răstoaca. Cercetările la fața locului au stabilit faptul că bărbatul s-a spânzurat de o grindă din podul casei aflată în construcție. Aparent, bărbatul nu ar fi avut motive să-și ia viața. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul nu suferea de afecțiuni psihice și avea relații foarte bune cu familia și cu vecinii. Dimineață, Grigore M și-a băut cafeaua împreună cu soția după care a ieșit din casă. După ceva timp el a fost găsit fără suflare.
Lângă cadavru, polițiștii au găsit  un carnet în care Grigore M., își cerea scuze față de membrii familiei pentru fapta sa. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Gestul bărba-tului a șocat pe toată lumea din localitate. Oamenii au numai cuvinte de laudă despre bărbat și nu înțeleg ce l-ar fi putut determina să recurgă la un astfel de gest. Primarul comunei Răstoaca, Vasile Dima, ne-a spus că era un om foarte chibzuit și responsabil. „Eu îl cunosc de foarte multă vreme pe el și eram un om calculat. Nu consuma alcool, nu avea probleme în familie, nu știu ce s-a întâmplat. Acum vreo doi ani chiar a muncit la școală o iarnă ca fochist și nu am avut probleme cu el. Nu avea serviciu, nici el nici soția, dar avea gră-dină și vindea pe la piață diferite produse. În primăvară s-a apucat de construcția unei case și a ridicat-o la roșu. Dimineață am auzit și eu ce s-a întâmplat și nu-mi vine să cred. Păcat că a recurs la un astfel de gest”, ne-a spus Vasile Dima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?