Ziua Internațională a Dezastrelor Naturale, care a fost marcată miercuri de pompierii vrânceni, nu a fost o simplă manifestare, ocazie cu care sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost vizitat de curioși.
Unii dintre pompieri și-au amintit de cel mai mare dezastru produs în ultimii 30 de ani în Vrancea, respectiv inundațiile din anul 2005, de la Vadu Roșca. Pompierii, care atunci au muncit zi lumină pentru a salva suflete și bunuri, nu vor uita niciodată acele momente, iar imaginile dezolante produse de ape li s-au întipărit în minte. Printre salvatorii de atunci s-a numărat și Florin Popa. Acesta își amintește și acum de satul plutitor, dar și se disperarea de pe chipurile oamenilor care au pierdut, parțial, lupta cu apele. „Vadu Roșca, un sat plutitor, un sat în care în unele zone nu se vedeau nici acoperișurile caselor. Inundațiile din vara anului 2005 au produs sufe-rință și deznădejde în rândul oamenilor. Zeci sau chiar sute de case căzute la pământ, peste tot unde priveai era numai apa, numai mâl…! După ce apa a trecut, satul Vadu Roșca arăta dezastruos. Puține case au rămas în picioare, iar oamenii nu mai aveau nici lacrimi în ochi să-și plângă morții. Sătenii ajunseseră să se certe între ei pentru ajutoarele trimise din restul țării, sau din străinătate. Apa s-a dus. În urma ei au rămas imagini apocaliptice. Case dărâmate, oameni rămași doar cu hainele ce le aveau pe ei, fără animale, fără hrană, fără grădini, fără recolte, fără… nimic!. Sufe-rința era tot ce mai rămăsese. Vadu Roșca pentru mine înseamnă apă, apă de peste 2 metri. Îmi amintesc de oamenii care plângeau, îmi amintesc de casele dărâmate, de animalele moarte și îngropate în mal. Îmi amintesc de un sat fără case, fără garduri, fără drum, fără niciun Dumnezeu”, ne-a spus Florin Popa, unul dintre mulții pompieri care au fost la da-torie.
