Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Bani pentru vaccinuri antigripale


Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a primit de la Ministe-rul Sănătății (MS) suma de 70.000 de lei pentru a achiziționa vaccinuri antigripale.
Potrivit directorului DSP Vrancea, medicul Cătălin Graur, banii primiți vor fi folosiți pentru achiziționarea de vaccinuri antigripale. Licitația ce va fi organizată la nivel național va întârzia și astfel, campania de imunizare ar putea să nu se încadreze în grafic, dacă nu vor fi achiziționate vaccinuri pe plan local.
În perioada imediat următoare se va stabili câte doze de vaccin vor putea fi achiziționate în suma de bani primită, pentru a se putea demara licitația, pentru ca cel mai târziu în luna noiembrie, să debuteze și campania de imunizare a populației vrâncene.
Anul trecut, au fost folosite 14.800 de doze de vaccin pentru imunizarea antigripală a vrâncenilor. Åži în acest an, prioritate la vaccinări au grupele considerate de risc. Astfel, se vor putea imuniza gratuit următoarele categorii: persoanele cu vârste între șase luni și 64 de ani, care sunt în evidența medicului de familie cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienței umane; femeile însărcinate, medicii, cadrele sanitare medii și personalul auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire, și ai unităților de bolnavi cronici care vin în contact respirator cu pacienții sau asistații; persoane, adulți și copii rezidenți în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență me-dicală, socială, precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?