Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Meşteşugul vinului de Panciu, prezentat la „Bachus 2011”


Meșteșugul vinului de Panciu, cea mai mare podgorie din județul Vrancea, a fost prezent, pentru trei zile, la Focșani, în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2011”. Sutele de vizitatori care au trecut pe la standul Primăriei Panciu, amenajat în Piața Unirii, au putut afla informații și amănunte inedite despre această veche tradiție a păncenilor, dar și despre Hrubele lui Åžtefan cel Mare și beciurile de patrimoniu, Domnesc, Marin Åžtefan și Vlădoianu. Evenimentele organizate în cadrul standului au fost incluse în cadrul proiectului „Tradiție și spiritualitate pănceană”, cofinanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul de promovare tu-ristică a fost prezentat, sâmbătă, de primarul Ion Petre, în cadrul unei conferințe de presă care a debutat cu momentul artistic „Meșteșugul Vinului”, susținut de membrii Ansamblului Profesionist „Å¢ara Vrancei”. „Acest proiect are ca scop consolidarea și dezvoltarea turismului în orașul Panciu. Prin acest stand,  cu ajutorul produselor aflate aici, dar și prin intermediul celor care ne vizitează, încercăm să promovăm și să dezvoltăm prestigiul turistic al orașului Panciu”, a declarat Ion Petre.
Acesta le-a reamintit celor prezenți că, de sute de ani, viticultura reprezintă ocupația de bază a păncenilor care, în prezent, „au ajuns să știe tot ce trebuie despre cultura viței-de-vie și despre vin”. „Prin proiectele și programele europene noi încercăm să aducem oamenii mai aproape de orașul Panciu și să ne putem prezenta la un nivel ridicat cu această adevărată valoare a noastră, care este vinul, așa cum îi stă bine unui bun gospodar și unei comunități cum este Panciu”, a precizat el. Ion Petre a mai adăugat că proiectul are o va-loare de 998.218 lei și că se va derula pe o perioadă de 19 luni.

Vinul, cultură, istorie și religie

Președintele Organizației Somelierilor din România, Marian Timofti, a vorbit asistenței despre vin, în general, și despre cum trebuie consumat pentru a ne bucura de pro-   prietățile lui. „Vinul reprezintă, pentru fiecare producător și fiecare popor, cultură, istorie și, nu în ultimul rând, religie. El mai reprezintă, de asemenea, un medicament și multe tratate demonstrează acest lucru. De asemenea, vinul mai este și un aliment, recunoscut ca atare de ani buni de Uniunea Euopeană, nemaifiind accizat”, a spus Marian Timofti.
Acesta a adăugat că România este recunoscută „ca a șaptea putere, în Europa, în ceea ce privește producția de vinuri și a zecea putere internațională”. „Avem vinuri foarte bune și, cu toate că, în general, guvernanții noștri nu prea ne ajută să avem și facultăți de oenologie în România, avem, totuși, oenologi foarte buni cu care ne mândrim. Medaliile și premiile pe care le-am luat, de-a lungul anilor și, mai ales, după Revoluție, au demonstrat acest lucru”, a spus președintele Organizației Somelierilor.

„Vinul ne însoțește de la naștere până la trecerea în lumea de dincolo”

Marian Timofti le-a arătat, apoi, celor prezenți, cum se realizează o degustare corectă a vinului folosindu-se chiar de un vin produs la Panciu. Somelierul le-a explicat celor prezenți diferențele de limbaj la analiza unui vin, dar și câteva secrete ale degustătorilor. De exemplu, una dintre caracteristicile vinurilor vrâncene este aciditatea. La degustarea unui vin, „dacă vinul limbii rămâne rece, înseamnă că este un vin sec”. „Vinul trebuie privit ca un prieten al omului care, de fapt, ne însoțește, de la naștere până la trecerea în lumea de dincolo, iar noi nu ne dăm seama. Suntem botezați cu vin, cumetriile, nunțile le petrecem ciocnind un pahar cu vin. Când trecem în lumea de dincolo, preotul tot cu vin stropește”, a afirmat somelierul.

Sticlă „decapitată” de sabie

Președintele Organizației Somelierilor din România a făcut și o demonstrație privind deschiderea unei sticle de vin spumant cu ajutorul sabiei de somelier, procedeu cunoscut sub numele de „sabrare”. „Este o metodă cunoscută încă de pe vremea lui Napoleon, când husarii lui își luau câte o sticlă de șampanie, plecau la luptă, dar nu mai aveau timp s-o desfacă, s-o toarne în pahare, așa că scoteau sabia de la șold, tăiau gâtul sticlei de șampanie și turnau în el”, a arătat Marian Timofti. Deși procedeul se mai păstrează și în zilele noastre, el este interzis de Uniunea Europeană și numai în anumite restaurante din străinătate mai este solicitat, ca demonstrație.

Victor Ponta, oaspete la standul orașului Panciu

Standul orașului Panciu de la Festivalul „Bachus” l-a avut ca oaspete, vineri seară, pe președintele PSD, Victor Ponta, însoțit de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. Gazdele i-au întâm-pinat cu câte o cană cu must, iar viceprimarul Iulian Nica le-a prezentat atât vinurile de producător, expuse în stand, cât și expoziția de unelte agricole tradiționale, vechi de peste 100 de ani, păstrate în gospodăriile podgorenilor, printre acestea numărându-se un teasc, ciubere și un lin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?