Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Seniorii, în excursie prin Roma


Clubul Vârstei a III-a, de pe lângă Filiala de Cruce Roșie Vrancea, s-a întors dintr-o excursie de șapte zile prin capitala Italiei, Roma. Impresionați de ceea ce au văzut, senorii spun că ar repeta oricând experiența trăită. Deplasarea a fost făcută cu avionul, mijoc de transport care, din fericire, nu a creat dificultăți de sănătate vârstnicilor. Cei 16 excursioniști au vizitat Piața Veneția, Columna lui Traian, Coloseumul, Palatinul, Panteonul, Muzeul Vaticanului, Fontana di Trevi, Piața Spaniei, Basilica „Sfântul Petru” și Castelul san Angelo. Însă, dintre toate locurile vizitate, cel mai apreciat loc a fost sediul Crucii Roșii din Italia, unde s-au întâlnit cu voluntarii străini. În excursia lor, vârstnicii s-a întâlnit și cu un voluntar român, prilej de mândrie patriotică.
Tot în acestă excursie, membrii Clubului au avut ocazia să călătorească cu toate mijloacele de transport, de la avion și până la tren, telescaun, funicular și metrou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?