Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Voinţa Deep Serv, noul lider al ligii de minifotbal


Echipa de minifotbal Voința Deep Serv a câștigat, 6-5, împotriva formației All Stars și este noul lider al ligii de minifotbal amator, competiție care se desfășoară la Baza Sportivă Energosport (Pasarela Odobești). Fostul lider, Times a pierdut surprinzător, 0-2 în fața celor de la Doctor GSM&Global Project, joc în care Petrică Nistor, portarul celor de la Doctor GSM&Global Project a fost desemnat jucătorul meciului de către organizatori. Pe locul trei a urcat GSMobile, după succesul clar, 5-1 cu Dedeman, în care antrenorul principal al echipei de fotbal FC Panciu, Ionică Serea a reușit o „dublă”, iar Marian Covaci a înscris două goluri. Ripensia Odobești a furnizat surpriza etapei, 5-1 cu 22 Grade, toate golurile odobeștenilor fiind marcate în ultimele șase minute ale jocului. O etapă „cuminte” în care combatanții au înțeles că plăcerea jocului și spiritul de fair-play trebuie să predomine jocul de minifotbal între prieteni și colegi, chiar dacă aceștia se află în tabăra adversă. În clasamentul golgeterilor, pe primul loc se află Ciprian Dumitriu (Voința Deep Serv), cu 15 goluri, urmat de Valentin Lățcan (GSMobile) – 10 goluri și Dragoș Sava (Doctor GSM), cu 8 goluri. În clasamentul fair-play, pe primele locuri se află echipele Flux Cafe și Ratcom.

Rezultatele și marcatorii etapei a VI-a:
Teomax – Ratcom 6-3 (1-1). Au marcat: Åžtefan Ciolpan -2, Alexandru Hristea, Cezar Chiriță, George Bogzeanu și Răzvan Å¢ibrea respectiv Ionuț Istrate, Daniel Antohi și Valentin Mușat.
22 Grade – Ripensia Odobești 1-5 (1-0). Au marcat: Ionuț Popa respectiv Florin Lăcătuș, Sorin Paraschiv, Daniel Pavăl, Ionuț Nichita și Ionuț Zăgan.
All Stars – Voința Deep Serv 5-6 (4-4). Au marcat: Ionel Bărăgan și Marius Betelie (câte 2), Iulian Luca respectiv Ciprian Dumitriu, Răzvan Crăciun și Iulian Niță câte două goluri.
Flux Café – Green Team 3-6 (1-4). Au marcat: Iulian Alecsa, Marian Făcăieru, Adrian Chivu respectiv Vasile Necula (2), Gabriel Badiu, Gabriel Cozma, Cătălin Drăghici și Valentin Grigorică.
GSMobile – Dedeman 5-1 (4-0). Au marcat: Ionică Serea și Marian Covaci câte două goluri, Valentin Lățcan respectiv Ionuț Socol.
Times – Doctor GSM&Global Project 0-2 (0-0). Au marcat: Cătălin Ciubotaru, Bogdan Atanasiu (autogol).
IPA Jandarmii – Elvi Trans 0-2 (0-1). Au marcat: Dănuț Lechea și Åžtefan Cotnăreanu.

Etapa viitoare (a VII-a):
vineri, 30 septembrie:
ora 20.00: Doctor GSM&Global Project – IPA Jandarmii,
ora 21.00: Voința Deep Serv – Times.
Duminică, 2 octombrie:
ora 16.00: Green Team – 22 Grade,
ora 17.00: Teomax – All Stars,
ora 18.00: Elvi Trans – GSMobile,
ora 19.00: Dedeman – Flux Cafe,
ora 20.00: Ripensia Odobești – Ratcom.

Clasamentul ligii de minifotbal
1. Voința Deep Serv    6    5    1    0    30-14        16p
2. Times            6    5    0    1    25-4        15p
3. GSMobile        6    5    0    1    32-12        15p
4. Doctor GSM        6    4    1    1    22-9        13p
5. Teomax            6    4    0    2    20-17        12p
6. 22 Grade            6    3    1    2    16-17        10p
7. Elvi Trans        6    3    0    3    24-19        9p
8. IPA Jandarmii        6    3    0    3    19-18        9p
9. Green Team        6    2    0    4    17-22        6p
10. Flux Café        6    1    2    3    15-21        5p
11. Ripensia Odobești    6    1    1    4    14-26        4p
12. All Stars            6    1    1    4    15-28        4p
13. Dedeman        6    1    1    4    12-29        4p
14. Ratcom            6    0    0    6    13-35        0p.
Notă: Primele opt clasate se vor califica la play-off.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?