Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

5.000 de angajaţi ai MAI vor fi concediaţi în septembrie-octombrie


Managerii privați care vor fi numiți la companiile de stat ar putea câștiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăți cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanță din contract, potrivit unui proiect.
Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăși însă două mi-lioane euro și ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz și Hidroelectrica.
Contractul de management privat ar urma să fie încheiat pe o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ani și va putea fi prelungit, prin act adițional, pentru încă maximum 4 ani dacă managerul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, relevă un proiect trimis spre avizare Guvernului și obținut de Mediafax.

Proiectul este asumat, printre alții, de ministrul Economiei Ion Ariton și ministrul Transporturilor Anca Boagiu, în subordinea cărora se află principalele companii vizate pentru management privat.
Managerul privat va avea inclusiv drept de angajare și concediere a personalului, precum și de negociere a contractului de muncă.
Indemnizația lunară a managerului va fi stabilită prin negociere, pornind de la salariul de bază mediu brut din companie pe ultima lună înmulțit cu un coeficient calculat în raport cu cifra de afaceri pe ultimele 12 luni anterior numirii managerului privat și cu numărul mediu de salariați la data angajării acestuia, conform documentului.
Managerul privat este definit în proiect ca fiind orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, singură sau în asociere, care dovedește expertiză în do-meniul de activitate al companiei publice.
Conform unor surse guvernamentale, Hidroelectrica, Oltchim, Tarom și CFR Marfă sunt companiile de stat unde atât FMI, cât și autoritățile române au convenit până acum să numească management privat, iar printre pro-punerile pentru lista finală, care va fi definitivată până la jumătatea lunii septembrie, figurează și alte societăți, precum Compania Națională a Huilei (CNH), Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO), Elcen, Electrica Furnizare, Romaero, Nuclearelectrica, Transgaz, Romarm, Romgaz, Transelectrica, Metrorex, CFR Călători și CFR Infrastructură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?